ADID Timiș a ieșit la plantare de copaci, alături de Codru Festival / FOTO

adid

Parteneriatul educativ dintre ADID Timiș și Codru Festival a marcat o nouă acțiune comună. De această dată, a fost vorba despre plantarea de toamnă, care a avut loc în comuna Otelec, mai exact în satul Iohanisfeld.

Perdeaua forestieră făcută după inundațiile din 2005, când întreaga zonă a fost acoperită zile la rând de apă, iar sute de oameni au rămas fără case, a primit întăriri în weekend. Cei de la Codru Festival și-au onorat promisiunea și au pus la cale o nouă acțiune de plantare de copaci.

La aceasta au participat, atât cu un stand de informare, cât și cu… forță de muncă la propriu, și cei de la ADID Timiș. E continuarea unui parteneriat în scop educațional, care ajută ca oamenii să înțeleagă mai bine importanța colectării selective și a protejării mediului înconjurător.

„Ne-am alăturat campaniei Codru Festival și am plantat împreună 10.000 de puieți. Parteneriatul cu Codru și cu Primăria Otelec a demonstrat că acolo unde există voință există unitate și forță. Mulțumesc, Codru Festival, mulțumesc tuturor participanților, pentru contribuția la această frumoasă acțiune de mediu. ADID Timiș continuă să fie prezentă la toate activitățile cu scop educativ și de protejare a mediului”, a transmis Lorenzo Barabas, directorul general ADID Timiș.

About Post Author