A început șantierul la primul centru de legume – fructe al CJ Timiș. După vreo șase ani de discuții

centru de legume - fructe

După aproximativ șase ani de discuții, a început, în sfârșit, șantierul de la primul centru de legume – fructe, construit de Consiliul Județean Timiș. Proiectul pilot este pus în practică la Tomnatic, iar realizarea lui costă peste 20 de milioane de lei.

Primul centru de legume și fructe construit în regim public din Timiș a intrat propriu-zis în șantier. Proiectul costă aproape 20,6 milioane de lei, în care intră și dotarea cu echipamente, precum linii de sortare, colectare, refrigerare etc. Depozitul va asigura menținerea calității și proprietăților legumelor și fructelor, în vederea consumului pe perioada toamnă – primăvară. Constructorul, asocierea SC Taiv Davis – Lucas SRL – SC Procad SRL, are la dispoziție 20 de luni, cu tot cu proiectare, pentru a preda obiectivul.

„Este un proiect important, demarat de administrațiile anterioare. Am intrat în faza de execuție pe teren. În contextul actual geo-politic, este un proiect cu o importanță cu atât mai mare, pentru că se prefigurează o criză agricolă. Astfel de proiecte vor ajuta producătorii și consumatorii să obțină produse de calitate, care să fie depozitate în condiții. Sperăm să finalizăm lucrările, conform contractului, într-un an, apoi să discutăm despre partea de operare a noului centru. Ne dorim ca el să fie operat chiar de producători”, spune Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Discuție veche

Centrul de la Tomnatic este amplasat pe un teren de 11.500 mp. El vine în sprijinul micilor producători din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic, inclusiv a celor din comunele învecinate, Lenauheim, Comloșu Mare, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaș. În urma investiției vor fi create 28 de noi locuri de muncă.

În octombrie 2017, fostul vicepreședinte al CJ Timiș, Roxana Iliescu, anunța că viitorul centru de legume-fructe va fi construit la Tomnatic. Investiția fusese susținută anterior de Marian Constantin Vasile, actual administrator public al Timișului, fost consilier județean din partea PNL. Tomnaticul a fost preferat Lovrinului, spre supărarea de la acea vreme a liberalilor, care au acolo primar. Zona a fost aleasă în urma unui studiu realizat, la cererea CJ, de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului.

Amplasamentul a fost votat în plenul CJ în august 2018, iar în toamna lui 2020 a fost semnat contractul de execuție.

About Post Author