A început proiectarea de la Muzeul Revoluției. Durează opt luni
Se lucrează efectiv la proiectul tehnic de la Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989. Contractul a fost semnat săptămâna trecută, după ce a doua licitație organizată de Ministerul Culturii s-a încheiat cu succes.
„Procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și asistență tehnică pe parcursul execuției lucrărilor la viitorul Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989, demarată în iunie a.c., s-a încheiat la 15 noiembrie 2021 (…) Prestatorul și-a început propriu-zis activitatea odată cu emiterea Ordinului de începere a proiectării, la data de 19 noiembrie”, anunță oficial Unitatea de Management a Proiectului, de la Ministerul Culturii.
Oferta câștigătoare a fost desemnată cea înaintată, la a doua licitație, pornită în luna iunie, de Popp & Asociații, cu subcontractanții Pipe Design și Vego Concept Engineering.
„Proiectantul și partenerii săi se angajează, ca prin contractul semnat, să presteze serviciile de proiectare într-un interval de 8 luni, exclusiv perioadele de avizare și aprobare a documentațiilor”, mai precizează UMP. Suma la care a fost atribuit contractul este de 1,14 milioane de euro, cu TVA.
A doua oară a fost cu noroc
Prima licitație pentru „elaborare P.A.C. (Proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire), P.O.E. (Proiect de Organizare a Execuţiei Lucrărilor) și documentaţii pentru obţinerea tuturor avizelor necesare; – Elaborare P.T.E. (Proiect Tehnic de Execuție), inclusiv D.E. (Detalii de Execuție) pentru toate specialităţile: structură, arhitectură, instalaţii, inclusiv Plan SSM” a fost anulată în luna mai.
Ministerul Culturii a considerat că toate cele patru oferte primite erau „inacceptabile și / sau neconforme”. Acestea veneau de la Ardesign Co – Ralph Appelbaum Associates, Inc. Zwieniderlassung Berlin, Rheinbrucke – Constructim, Popp & Asociații – Pipe Design și Vego Concept Engineering.
A doua procedură a fost lansată în luna iunie, cu un preț maxim calculat direct în euro, de 1,48 milioane euro, și un termen contractual redus la 24 de luni, cu tot cu asistența tehnică pe durata șantierului propriu-zis. Au fost trei oferte: Popp & Asociații – Pipe Design – Westfourth Architecture, Vego Concept Engineering și Ardesign CO – Ralph Appelbaum Associates, Inc. Zwieniederlassung Berlin – Avitech Co.
Sunt bani și de la Consiliul Europei pentru Muzeul Revoluției
Ministerul Culturii a primit de la MApN clădirea fostei comenduiri a garnizoanei din Piața Libertății în mai 2019. La mai bine de doi ani de atunci, mult discutatul Muzeu al Revoluției Anticomuniste are o temă de proiectare. El apare și în Programul Național de Redresare și Reziliență.
În plus, la finele lunii octombrie. guvernul a aprobat un acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturale din România. Suma totală este de 216 milioane de euro, iar una dintre clădirile propuse de Ministerul Culturii este „fosta garnizoană militară a Timișoarei, în scopul funcționării viitorului Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste”.
Sprijinul financiar al BDCE reprezintă 80% din suma necesară pentru investiții, costul total net al proiectului fiind estimat la circa 270 milioane de euro, cu o perioadă de implementare de 7 ani.