A doua zi de cod portocaliu la Timișoara. Se deschid patru puncte de prim ajutor
foto: Arhivă
Temperaturile continuă să crească și, joi, 20 iunie, sunt așteptate, la Timișoara, 38 grade Celsius. Meteorologii au prelungit cu încă o zi cel puțin codul portocaliu de caniculă. Începând de joi, în oraș vor funcționa patru puncte de prim ajutor.
Valul de căldură va continua să se intensifice joi, 20 iunie, în județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 34 și 38 de grade. Va fi caniculă, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. În zilele viitoare, valul de căldură va persista, iar disconfortul termic se menține accentuat.
Unde vor fi punctele de prim ajutor
De joi, 20 iunie, în Timișoara vor funcționa patru puncte de prim ajutor pentru perioada de caniculă. Primăria asigură aprovizionarea cu apă îmbuteliată, iar Direcția de Sănătate Publică pune la dispoziție personalul sanitar.
Punctele de prim ajutor sunt amplasate în interiorul următoarelor locații:
- Oficiul Poștal nr. 1 – bd. Revoluției din 1989 nr. 2
- Opera Română Timișoara – Agenda de Bilete – str. Mărășești. nr. 2
- Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. 1 – str. 1 Decembrie, nr. 90;
- Piața Agroalimentară Iosefin
Punctele funcționează zilnic, orele 10 – 18, în spații climatizate.
În peste 90 de locuri există fântâni forate. Aquatim a montat nouă cișmele noi în această primăvară pentru timișoreni și animalele acestora de companie: în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței.
Măsuri de prevenție
- Efectuați deplasările în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat
- Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11 și 18
- Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare
- Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe
- Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică
- Evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare
- Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală
- Nu consumaţi alcool (inclusiv bere) pentru că vă deshidratează
- Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie
- Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme
- Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă
- Creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului
- Dacă suferiți de diferite afecţiuni, continuați tratamentul, conform indicaţiilor medicului
- Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă, se va reduce intensitatea și ritmul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător
