Timișorenii vor putea plăti din nou taxele și impozitele locale începând cu 19 ianuarie, atât la ghișee, cât și online. Direcția Fiscală va finaliza până atunci actualizarea sistemului informatic necesară pentru aplicarea regulilor din acest an. Impozitele vor crește semnificativ.
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara anunță că, până în 19 ianuarie, sistemul va fi adaptat modificărilor legislative care influențează modul de calcul al impozitelor. Ordonanța adoptată la finalul anului trecut a modificat valoarea în lei pe metru pătrat, de la 1.490 lei la 2.667 lei.
Reducerile acordate în funcție de vechimea imobilului nu se mai aplică. Până în anul 2025 inclusiv, aceste reduceri erau de 10%, 30% sau 50%.
Cota de impozitare a fost păstrată, totuși, la nivelul de anul trecut. Concret, pentru un apartament de 55 de metri pătrați situat în zona A, impozitul anual ajunge în 2026 la 515 lei, față de sumele mai mici plătite în 2025 de proprietarii care beneficiau de reduceri.
Și impozitul pentru autoturisme este calculat diferit, norma de poluare devenind un criteriu suplimentar. Pentru mașinile mai vechi și mai poluante, impozitul este mai mare, în timp ce autoturismele cu norme Euro mai ridicate sau cele electrice sunt taxate mai redus. De exemplu, pentru un autoturism electric, impozitul anual este de 40 de lei.
Pentru clădirile nerezidențiale, municipalitatea a decis scăderea cotei de impozitare față de anul trecut, astfel încât firmele să beneficieze de o sarcină fiscală mai mică în 2026. În același timp, sunt menținute scutiri de taxe pentru proprietarii care investesc în reabilitarea clădirilor istorice și pentru organizațiile neguvernamentale care oferă servicii sociale.
Contribuabilii care își achită integral taxele și impozitele până la 31 martie primesc o bonificație de 10%.


