Primul curs de Ikebana din Timișoara. Flori, echilibru și contemplare japoneză

Publicat:

Centrul Jutsu de la UPT inaugurează, din 10 noiembrie, primul curs de Ikebana din Timișoara. Arta japoneză a aranjamentului floral va fi predată de Monica Veress („Seiho-sensei”), după metoda modernă a Școlii Sogetsu.

Participanții vor descoperi, într-un cadru relaxat, filosofia și tehnicile din spatele uneia dintre cele mai rafinate forme de expresie japoneză, care combină estetica minimalismului cu meditația și respectul pentru natură.

- Publicitate -

Ikebana este mai mult decât o artă decorativă – este o practică spirituală care reflectă armonia dintre om și natură, echilibrul dintre forme și spațiu și frumusețea efemeră a vieții. Fondată în 1927 de Sofu Teshigahara, Școala Sogetsu propune o abordare liberă și contemporană: „orice material poate deveni parte dintr-un aranjament, oricând și oriunde”.

Cursul este structurat în 4 module, fiecare cu 5 lecții de câte 2 ore. Primul modul are loc în perioada 10 noiembrie – 15 decembrie. Cei care finalizează toate cele patru module vor primi diplomă de absolvire și vor putea participa la o expoziție finală cu lucrările realizate. Detalii complete și înscrieri, AICI.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img