Charlotenburg, satul rotund din Timiș, este una dintre gazdele celei de-a treia ediția a Nopții Muzeelor la Sate. Evenimentul are loc în 6 septembrie și cinci muzee din Timiș au anunțat că vor participa.
Muzeele din mediul rural se pot înscrie până în 20 august în programul Noaptea Muzeelor la Sate. Ediția 2025 se va desfășura în jurul a cinci ecosisteme culturale vii, construite în mijlocul unor comunități rurale. Vizitatorii vor descoperi instalații literare perisabile, realizate cu sprijinul uneia dintre cele mai prestigioase edituri românești, Editura Litera.
Această intervenție culturală capătă o semnificație în plus în contextul în care ea va avea loc în comunități rurale, unde consumul de carte este limitat, bibliotecile sunt rare, iar librăriile lipsesc.
Până în acest moment, 55 de muzee și colecții din întreaga țară și-au confirmat participarea. Accesul publicului la Noaptea Muzeelor la Sate este gratuit. Activitățile propuse vor include expoziții, tururi ghidate, ateliere, proiecții, lecturi și alte forme de redescoperire a patrimoniului local.
Participanți din Timiș
Sunt cinci muzee din Timiș care s-au înscris la acest eveniment. Două dintre ele se afla în Charlotenburg, unicul sat rotund din România.
- Muzeul „Traian Vuia”, sat Traian Vuia – Zboruri de noapte și povești de altădată, orele 19 – 23)
- Muzeul Cinegetic și Silvic, Charlotenburg – orele 12 – 23
- Muzeul Minorității Bulgare, Dudeștii Vechi – orele 16 – 23
- Sanctuarul Neolitic de la Parța – Noaptea neolitică: mister și magie în Sanctuarul de la Parța – orele 19 – 23
- Schwabenland. Muzeul Șvabilor și Românilor din Banat și Ardeal, Charlotenburg – orele 18 – 21


