La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, polițiștii de frontieră au identificat mașini aflate în atenția autorităților internaționale, conduse de cetățeni români care încercau să părăsească țara.
Un caz a fost înregistrat sâmbătă, 27 iulie. Un bărbat de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism cu numere românești, s-a prezentat la control. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că mașina figura în bazele de date ca fiind căutată pentru confiscare de autoritățile din Danemarca.
Cu o zi înainte, un alt bărbat, tot în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat pentru formalitățile de ieșire din țară, conducând o mașină înmatriculată în România. Și în acest caz, în urma verificărilor, s-a constatat că vehiculul era căutat pentru confiscare de autoritățile din Olanda.
Ambii conducători auto au declarat că nu știau că mașinile sunt căutate și că le-au cumpărat de pe teritoriul României.
Autoturismele au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră Moravița, iar în ambele cazuri au fost demarate cercetări. La finalizarea acestora, vor fi luate măsurile legale care se impun.


