A doua amendă în zece zile. Problemele de la stația de sortare deșeuri persistă / FOTO

Publicat:

În prima lună de activitate, firma care gestionează Stația de sortare deșeuri municipale a fost amendată de două ori de Garda de Mediu. În paralel, tensiunile din consiliul local și promisiunile companiei, de modernizare și educație publică, ridică întrebarea dacă, dincolo de comunicate, sistemul funcționează cu adevărat.

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au aplicat două amenzi, în valoare totală de 120.000 de lei, operatorului economic care administrează Stația de Sortare a Deșeurilor Municipale din Timișoara.

- Publicitate -

Prima sancțiune, în cuantum de 60.000 de lei, a fost aplicată în urma unui control desfășurat între 17 și 18 iunie, când au fost constatate abateri privind modul necorespunzător de gestionare a deșeurilor.

La mai puțin de două săptămâni, o nouă verificare – desfășurată în perioada 26–30 iunie – a arătat că problemele persistă. Comisarii de mediu au aplicat o a doua amendă, tot de 60.000 de lei, și au impus măsuri stricte: creșterea frecvenței de procesare a deșeurilor, depozitarea acestora exclusiv în spații amenajate și igienizarea întregii platforme.

„Până la încheierea controlului, operatorul economic a remediat deficiențele, a igienizat amplasamentul și a pus în aplicare toate măsurile cerute de Garda de Mediu Timiș”, a transmis, luni seară, Luci Mușuroi, comisar-șef al Comisariatului Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu.

Au mers și niște consilieri locali să vadă cum e

Tot luni, câțiva consilieri locali au mers și ei la stația de sortare, însoțiți de Cristian Moș, directorul ADID. Vizita a fost stabilită săptămâna trecută, în timpul plenului în care Cristian Moș și viceprimarul Ruben Lațcău, foști colegi în USR, au avut un schimb dur de replici.

Lațcău reclama felul în care Supercom, firma care operează acum Stația de Sortare a Deșeurilor Municipale, își desfășoară activitatea. Contratul cu ADID a început la 1 iunie, fiind încheiat în urma unei proceduri de urgență la care Supercom a fost singurul ofertant.

Stația de Sortare a Deșeurilor Municipale este în proprietatea primăriei, dar a fost transferată spre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiş, pentru realizarea unei stații de tratare mecanico-biologică. Aceasta nu este realizată încă.

„Nu fugim de responsabilitate și nu ascundem realitatea. Am găsit o stație afectată de disfuncționalități majore”, le-a spus reprezentantul Supercom aleșilor locali.

Compania promite retehnologizare și educație

Potrivit unui comunicat al companiei, „la momentul preluării, realitatea din teren a confirmat ceea ce presa și cetățenii semnalau de mult: deficiențe grave în organizare, lipsa unor fluxuri coerente de sortare și o infrastructură depășită, subdimensionată în raport cu cantitățile intrate”.

Aceeași sursă menționează că „urmează instalarea unei noi linii de tratare care va crește semnificativ capacitatea de procesare și eficiența operațională și retehnologizarea liniei de sortare prin schimbarea câtorva utilaje”.

Supercom anunță și că va lansa un „proiect educațional ambițios destinat informării publicului și reducerii gradului alarmant de contaminare a deșeurilor reciclabile”. Urmează să fie organizată, lunar, Ziua Porților Deschise, când oricine dorește poate veni să vadă cum se lucrează la stația de sortare. De asemenea, va apărea Laboratorul interactiv de reciclare, „o unitate mobilă educativă, ce va ajunge în școli, cartiere și instituții, explicând procesele de colectare, sortare și reciclare într-un mod vizual și accesibil”.

Până una-alta, compania a încasat peste 24.000 de euro amendă în luna în care și-a început activitatea. A doua sancțiune ar fi vizat chiar utilajele aduse suplimentar, care funcționează în aer liber, deși ar trebui să fie montate într-o hală. Doar că în spațiile interioare existente… nu încap, așa cum susțin sursele noastre

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img