Stăteau pe o bancă, în centrul Timișoarei, după miezul nopții, așa că au fost luați la ochi de polițiștii locali. Patru migranți au fost luați de pe stradă și predați către Poliția de Frontieră.
Polițiștii locali care patrulau în noaptea de miercuri spre joi în Piața Victoriei au observat patru bărbați care stăteau pe o bancă. Ei au devenit agitați la vederea oamenilor legii, care le-au cerut să se legitimeze. S-a constatat astfel că doi din cei patru aveau documente, fiind înregistrați pe teritoriul României. Ceilalți doi, în vârstă de 19 și 29 de ani, originari din Siria, nu aveau documente. Ei au declarat că au intrat ilegal în țara noastră. Cei doi au fost predați pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș.
Anul trecut, polițiștii locali au depistat pe străzile orașului 11 migranți proveniți din Somalia, Irak, Siria, Afganistan și Bangladesh. În 2018, numărul migranților găsiți în Timișoara a fost de 42.


