Șase oferte pentru finalizarea lucrărilor de la Școala Gimnazială 30, unde șantierul este oprit din primăvara trecută. Primăria a reziliat la acea vreme contractul cu antreprenorul general, care a primit și certificat negativ. Firma respectivă a depus o ofertă și la actuala procedură.
Licitația pentru finalizarea lucrărilor de la Școala Gimnazială nr. 30 a fost lansată la mijlocul lunii decembrie, PMT oferind un preț maxim de 13,1 milioane de lei, cu TVA. Șantierul de la școala din zona Soarelui a început în 2022. Contractul era pentru proiectare și execuție, pe o durată de doi ani, el revenind, în urma unei alte licitații, asocierii formate din T.T.& CO Solaria Grup și Euras.
În aprilie 2024, din cauza întârzierilor, Primăria Timișoara a reziliat, la un procent de finalizare de aproximativ 70%, contractul, cu tot cu penalități de 2,7 milioane de lei și certificat negativ pentru liderul asocierii. Firma s-a adresat instanței, însă nu a avut câștig de cauză. În septembrie 2024, viceprimarul Ruben Lațcău spunea că societatea respectivă „nu va mai putea participa la nicio licitație publică vreme de trei ani”.
Firma nu era la primele probleme în relația cu municipalitatea, care a depus plângere penală, după ce a constatat că societatea ar fi depus acte false anexate contractului pentru reabilitarea Liceului Teoretic Nikolaus Lenau, de pe Gh. Lazăr.
XXX
La noua licitație pentru finalizarea lucrărilor de la Gimnazială 30, primăria a primit șase oferte, după cum urmează:
- Audiotech Multimedia Group – Asito
- Nedex Grup – InstalSF Construct – MC Safe Alarm – Subcontrol
- TT & Co Solaria Grup – Samino Tehnic – Atelierul Arhitext – NR Instal Systems
- Euras – CSP Proiect Line – Expert Infradesign – Cubicon Invest – Samgec – Herald Com Impex – Colias Excellium
- BTTC Construct – Cruzeiros – Smart Consulting – Elesis Computers – Smart Home HSRTIM
- Alex-Dia Construct – ICCO Smart Solutions – Fabrica de Proiecte
TT & Co Solaria Grup este acum lider al unei asocieri și a depus așadar o ofertă. „Legea, așa cum este ea acum, nu interzice unei firme care are certificat negativ să-și înscrie oferta în sistemul de achiziții publice. Noi putem, în schimb, s-o respingem. Va urma, probabil, o contestație, ne așteptăm la acest lucru. De fapt, scopul final al înscrierii ofertei la licitație cred că este, de fapt, întârzierea finalizării lucrărilor la Școala 30”, ne-a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
În momentul în care a fost închis șantierul, în primăvara trecută, lucrările erau finalizate în proporție de 70%. Firma care va câștiga licitația va trebui să încheie totul în șapte luni de la emiterea ordinului de începere.


