Patru copii cu vârste între patru luni și șase ani au sfârșit într-un mod cumplit, într-un incendiu care a cuprins casa în care locuiau. Mama lor fusese reclamată de două ori anul trecut, pentru neglijență. Rapoartele oficiale au arătat însă că „totul e în regulă”.
Pe strada Memorandului din Timișoara au murit, miercuri seară, patru copii. Cel mai mic avea patru luni, cel mai mare, șase ani. Incendiul s-a produs într-o casă cu două apartamente în care locuiau nouă persoane, patru adulți și cinci copii. Focul a pornit din apartamentul în care locuiau copiii și părinții lor. Cei mici erau singuri acasă, băiatul de 14 ani urmând să aibă grijă de frații lui. El este cel care a și văzut focul și a ieșit din casă, alertându-și vecinii. Ceilalți patru copii au rămas în casă și, din păcate, au fost găsiți morți de pompieri. Aveau 4 luni, doi, patru și șase ani.
Reprezentanții Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului Timiș au făcut, joi dimineață, declarații. Cazul familiei era cunoscut, după ce mama copiilor a fost reclamată anul trecut de două ori, pentru că-i neglija pe micuți.
Verificați de două ori și totul a fost în regulă
„În luna mai 2019, colegii mei s-au deplasat acolo, pentru că era reclamată situația de neglijare din partea mamei. Nu s-au observat indici de neglijare la momentul vizitei, copiii erau bine îmbrăcați, bine hrăniți. Cazul a fost transmis spre monitorizare Direcției de Asistență Socială de la PMT. Aceasta a monitorizat cazul, ne-a transmis că nu se impune preluarea copiilor în sistemul de asistență socială”, spune Monica Trușcă, directorul DGASPC.
În decembrie, situația s-a repetat. La indigo. „Cazul a revenit în atenția noastră. Colegii mei au mers la domiciliu, unde au găsit-o pe mamă împreună cu copiii. Aceștia erau bine hrăniți, bine îmbrăcați. Din nou s-a transmis raport către PMT și s-a solicitat monitorizare”, susține Trușcă. În ianuarie, la DGASPC a ajuns o nouă informare că „totul e în regulă”.
„Băiatul cel mare este la ATI și, în funcție de situație, dacă se impune, va fi preluat în sistemul de asistență socială”, mai spune directorul DGASPC. Între timp, pe Facebook, mama copiilor scrie „4 suflete sau stis din viata mea”… Una dintre fetițe împlinise chiar în ziua tragediei doi ani.



Timișoara parca e blestemata. Acum câteva luni a fost tragedia din blocul în care s-a făcut dezinsecție, iar acum incendiul în care au murit patru copii.