Noua maternitate a Spitalului Județean este, din nou, în centrul unei controverse. Președintele CJ Timiș, Alin Nica, a trimis corpul de control la SCJUT, pentru a verifica motivele care nu au permis deschiderea unității sanitare la 1 iunie. Nica invocă motive politice, respinse categoric de directorul spitalului, care spune că totul trebui să fie funcțional înainte de 31 august.
Alin Nica susține că deschiderea noii maternități era planificată pentru 1 iunie. „Ceea ce se întâmplă la Spitalul Județean, care se ocupă de administrarea noii maternități, este inadmisibil. Corpul de control trebuie să verifice de ce o investiție majoră pentru Timișoara și Timiș este ținută închisă din cauza unor interese politice. Ei spun că nu au făcut nimic pentru că încă sunt lucrări pe șantier, însă în realitate șantierul e închis demult. Totul este gata, clădirea este recepționată și chiar intabulată”, afirmă Nica. Potrivit acestuia, de vină ar fi „conducerea PSD-istă a spitalului”.
„Formalitățile au fost demarate cu celeritate”
„Spitalul a putut demara formalitățile pentru obținerea numeroaselor avize/autorizări obligatorii, legale (ISU, Mediu, DSP, Ministerul Sănătății, CNCAN, etc.) doar după predarea clădirii de către CJ, care s-a întâmplat doar în data de 29 aprilie. Echipa de control trimisă de dl. Nica a avut o întâlnire de lucru cu mine și alți 5 angajați ai spitalului cu responsabilități în realizarea demersurilor legale, în care au constatat că formalitățile au fost demarate cu celeritate și că sunt într-o fază avansată de finalizare. Echipa de control a afirmat că având în vedere data la care a fost predată clădirea către spital era imposibilă deschiderea maternității la 1 iunie”, a venit replica dr. Dorel Săndesc, managerul SCJUT.
Săndesc spune că, potrivit proiectului, maternitatea trebuie să fie funcțională înainte de 31 august și că, având în vedere stadiul procedurilor, deschiderea „va avea loc înainte de termen”. El nu a avansat totuși o dată.
„Tema atacurilor dlui Nica este una falsă: deschiderea maternității la 1 iunie nu era posibilă, decât cu riscul punerii în pericol a securității mamelor și nou-născuților (…) Avem de a face cu un atac jalnic făcut fãră nicio bază obiectivă, doar în scop electoral, care aruncă o umbră nemeritată asupra muncii atâtor oameni ce au contribuit la realizarea unui obiectiv sanitar major pentru comunitatea noastră”, conchide dr. Dorel Săndesc. Medicul nu este membru de partid.
***
Recepția noii clădiri a maternității a fost făcută în luna martie 2024, iar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă imobilul era încă în șantier. „După ce Consiliul Județean va face intabularea clădirii, noi, ca spital, o să o preluăm și vom face ce formalitățile legale necesare, autorizațiile de la ISU, de la Mediu, de la DSP, după care vom putea să începem activitatea (…) Sperăm, ideal, ar fi să începem la 1 iunie, de Ziua Copilului. Vom face tot ce putem să reușim să finalizăm până atunci”, declara dr. Săndesc, în urmă cu aproape trei luni. Deci totul era, și atunci, în stadiul de „speranță”.
Proiectul „Copii dincolo de frontiere – conectarea serviciilor medicale din domeniul obstetrică – ginecologie și neonatologie dintre Spitalul Clinic Județean de Urgență «Pius Brînzeu» și Clinica de pediatrie din Szeged” a fost finanțat din fonduri FEDR: 10,28 milioane euro, contribuție proprie CJ Timiș pentru cheltuieli neeligibile: 7,5 milioane euro, cofinanţare de la bugetul de stat: 1,5 milioane euro.
Contractul de execuție a fost semnat în 2019.


