Muzeul Național de Artă Timișoara, coleg de școală cu Van Gogh Museum

Publicat:

Într-o lume tot mai tehnologizată, muzeele trebuie să învețe să țină pasul, pentru a putea păstra viu interesul publicului. Laboratorul de Inovație Web3 for the Arts and Culture își propune să facă acest lucru în 20 de instituții de cultură din lume, sub îndrumarea a 35 de specialiști.

We Are Museums Community, în colaborare cu Fundația Tezos și LAL ART, a anunțat selecția a 20 de instituții din lume, pentru a fi parte din proiectul Laboratorul de Inovație Web3 for the Arts and Culture. Acesta își propune să promoveze inovarea, educația și colaborarea în sectorul artelor și al culturii.

- Publicitate -

Singura instituți de cultură din România aleasă în acest program este Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția timișoreană este într-o companie selectă, alături de Cleveland Public Library și Crystal Bridges Museum of American Art (SUA), Design Museum Brussels și Sigg Art Foundation (Belgia), Die Neue Sammlung, Pinakothek der Moderne, Museum Ulm și XR HUB Bavaria (Germania), Domaine national de Chambord și Palais de Tokyo (Franța), FUNDACIÓN UXÍO NOVONEYRA (Spania), Grand Egyptian Museum (Egipt), House of Arts Veszprém și Hungarian National Museum (Ungaria), IKSV – Istanbul Foundation for Culture and Arts (Turcia), Parque Explora Corporation – Interactive Science Museum (Columbia), Stavros Niarchos Foundation Cultural Center (Grecia), Swiss National Museum (Elveția), The Kyiv National Art Gallery (Ucraina) și Van Gogh Museum (Olanda).

Programul de formare a comunității muzeale, condus de 35 experți, permite muzeelor să înțeleagă și să implementeze tehnologiile web3. Totul, în contextul actual, în care instituțiile de artă se confruntă cu provocări generate de schimbări ale normelor sociale, preocupări legate de mediu și dinamică economică, tehnologii emergente precum web3 și AI.

Muzeele și organizațiile culturale au astfel posibilitatea de a-și reinventa rolurile, de a implica publicul în experiențe inovatoare și de a naviga la intersecția complexă dintre artă, tehnologie și societate. Programul analizează și aplicațiile practice ale web3 pentru muzee, inclusiv achiziții de artă și strategii inovatoare de implicare a publicului.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img