Străzi pentru comunitate, în Plopi. Strada Tata Oancea devine scenă și teren de sport

Publicat:

Locuitorii din Plopi sunt invitați să petreacă o duminică activă, alături de cei de la Casa de Cultură. Are loc o nouă ediție a evenimentului „Străzi pentru comunitate”, care se va desfășura pe strada Tata Oancea.

„Pentru a readuce viața culturală în cartiere și a crea obiceiuri culturale bune alături de oamenii care le însuflețesc, dar și pentru a dărui, preț de o zi, strada locuitorilor din cartierele orașului, se organizează, an de an, evenimentul «Străzi pentru comunitate». Acesta cuprinde o varietate largă de activități, destinate tuturor vârstelor, care pun în valoare atât specificul fiecărui cartier în parte, cât și povești ale unor oameni care au locuit în aceste cartiere”, transmite Casa de Cultură.

- Publicitate -

Prima ediție a avut loc, neinspirat, în 2021, în centrul Timișoarei, când, în mijlocul verii, pe temperaturi greu suportabile, au fost închise mai multe străzi. Au avut acces doar pietonii, pentru care au fost pregătite tot felul de activități, la care însă n-a venit decât foart puțină lume, fiindcă oamenii se ascundeau prin case, la răcoare.

Program

În 2022, „Străzi pentru comunitate” a ajuns în Freidorf. În 2023, evenimentul se mută în Plopi, pe strada Tata Oancea. Totul are loc duminică, 22 octombrie, după următorul program:

  • orele 11 – 13,30 – Asociația Campioni pentru Viitor scoate lumea în stradă, de la mic la mare, la tenis de masă, minibaschet, badminton, tir cu arcul și alergare
  • ora 16 – Asociația „Teatru pentru Tine” vine cu un spectacol pentru cei mici – „Sticluța” – povestea unei sticle de plastic aruncate în apă de un copil nepăsător. O temă actuală și esențială astăzi, tradusă în mod amuzant pe înțelesul celor mici

Programul se va fi încheia cu spectacolul Ansamblului „Timișul” Tineret, care va urca pe scenă la ora 17. Soliști: Denisa Peia, Ana-Gabriela Coțe, Denisa Pârvoni, Dorinel Gavriluț-Pârvoni, Ana-Maria Moldovan, Maria Șaptebani, Vlad Văcariu, Oana Roxana Marina. Dirijor: Nicolae Baniciu

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img