Calea Bogdăneștilor costă mai mult. Primăria Timișoara suplimentează cu 11 milioane de lei rezerva de implementare a proiectului, care fusese stabilită anul trecut la 17,6 milioane. Lucrarea ar trebui să fie gata la finele acestui an.
În august 2022, CL Timișoara a aprobat „rezerva de implementare pentru reechilibrarea contractului” care vizează reabilitarea Căii Bogdăneștilor, inclusiv refacerea traseului 5 tramvai. Era vorba despre 17,6 milioane de lei, cu TVA, așa cum permite OUG 64 / 2022.
Lucrările propriu-zise de pe Calea Bogdăneștilor au început în martie 2021. Contractul pentru reabilitarea liniei de tramvai și a carosabilului, proiectare și execuție, a fost atribuit în iunie 2020. Licitația a fost câștigată de asocierea Sylc Con Trans – Longhersin – Matrix Computers – Lile Service General Construction – Optotel Com – Electric Rail Project – Instal Group – Cons Electrificarea Insta – Madi FHVAC – Swarco Traffic. Prețul inițial era de 116 milioane de lei, din care aproape 90 de milioane de lei prin Programul Operațional Regional.
„În baza contractului vor fi realizate următoarele activități: reabilitarea liniei cale de tramvai care va fi dublă şi se va amplasa în axul străzii, în platformă proprie, lărgirea la două benzi pe sens a carosabilului, amenajarea de trotuare, piste pentru biciclete și de zone verzi (…) aducându-se o contribuție substanțială la reducerea emisiilor de poluanți în atmosferă, reducerea prafului, a nivelului de zgomot și implicit la creșterea confortului şi siguranţei circulaţiei”, se preciza în anunțul licitați publicat pe SEAP. Vor fi șapte stații de tramvai, dar și 4 kilometri de piste de biciclete.
Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost aprobat în 2018. El a fost pregătit inițial în 2009, de administrația Ciuhandu. La acea vreme, valoarea estimată a proiectului era de 94,6 milioane de lei, cu TVA.
Ar mai fi de lucru cam cinci luni
În viitorul plen, consilierii locali trebuie să aprobe bani în plus pentru acest șantier. „Se aprobă suplimentarea rezervei de implementare pentru reechilibrarea contractului nr. 104/09.06.2020, cu suma de 9,6 milioane lei, fără TVA, respectiv 11,5 milioane lei cu TVA, reprezentând un procent de 15% din valoarea restului de executat a contractului, la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 64/2022”, scrie în proiectul de hotărâre.
„Conform prevederilor art. 9 din OUG nr. 64/2022 rezerva de implementare pentru reechilibrarea contractelor s-a constituit iniţial, în procent de până la 23% din valoarea restului de executat a contractului de achiziţie, la momentul intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Pe parcursul derulării contractelor, rezerva de implementare destinată plăţii ajustărilor de preţ se poate suplimenta cu procente de până la 15% din valoarea restului de executat a contractului de achiziţie, determinat iniţial, la momentul intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă, prin încheierea de acte adiţionale la contracte”, se precizează în același document.
La semnarea contractului de execuție, termenul de finalizare pentru Calea Bogdăneștilor era de 31 luni, din care trei luni proiectare, începând din 3 august 2020. Șantierul este estimat să se încheie în decembrie 2023, față de termenul inițial de aprilie 2023.


