La Cenad va fi funcțională, până la vară, o scenă în aer liber, unde vor putea fi organizate diverse evenimente culturale. Banii vin din bugetul participativ al CJ Timiș, unde comuna de la granița cu Ungaria a câștigat finanțare pentru două proiecte.
CJ Timiș e pe cale să pună în practică primul proiect de bugetare participativă, după două ediții ale acestui exercițiu de implicare a comunității. A fost scoasă la licitație „achiziție «scenă acte artistice în Cenad»”, pentru care suma maximă oferită este de 343.000 lei, cu TVA. Ofertele sunt așteptate până în 16 martie, iar durata contractului va fi de 60 de zile.
„În baza contractului ce va fi atribuit se va achiziționa și instala scenă pentru acte artistice în Cenad, conform specificațiilor din caietul de sarcini”, se precizează în De fapt, este vorba despre cel mai avansat proiect de bugetare participativă care va fi implementat de CJ. Propunerea pare că va fi prima care va fi și pusă în practică.
Cenăzenii vor cultură
„Prin acest proiect se dorește punerea comunei Cenad pe harta evenimentelor de cultură din județul Timiș. Se pot organiza evenimente de cultură, de la festivaluri de muzică populară la proiecții de filme. Există în județ foarte multe evenimente culturale care nu ajung și în comuna noastră, din lipsa unei scene unde se pot desfășura. Dorim desfășurarea unor evenimente culturale prin care să fie promovată și valorificată cultura din județ. Se pot desfășura festivaluri de film, muzică, teatru, dansuri etc.”, scria în descrierea proiectului respectiv.
Primăria Cenad, condusă de USR-istul Andrei Tița, cel mai tânăr edil-șef din Timiș, pune la dispoziție un teren în centrul comunei, unde urmează să fie construită scena. Cenadul a avut două din cele șase proiecte declarate câștigătoare la ediția 2022 a bugetului participativ de la CJ Timiș. În 2021 au fost două, însă niciunul dintre ele nu este încă funcțional.


