Vrei să depui o cerere de finanțare pentru proiecte care să completeze programul Deschiderii Timișoara 2023? Cei de la Centrul de Proiecte sunt pregătiți să-ți răspundă la întrebări, pentru ca tu să poți completa cât mai bine formularul.
Dacă te pregătești să te înscrii cu o propunere la Opening+, sesiunea de finanțare pentru proiecte care vor completa programul Deschiderii Timișoara 2023 (17-19 februarie), sigur ai unele întrebări. Dacă ai început să lucrezi la formularul de aplicație online, sigur vrei să faci un proiect mai bun.
Centrul de Proiecte te așteaptă la o întâlnire cu Teodora Borghoff, membru al Echipei Curatoriale Timișoara 2023, și Alex Boca, expert programe și proiecte, care îți vor răspunde la toate întrebări.
Sesiunea Q&A va avea loc marți, 10 ianuarie, între orele 17 și 18, la Centrul de Proiecte Timișoara. Trebuie doar să confirmi participarea până cel târziu marți, 10 ianuarie, ora 12, prin e-mail.
Înainte de participarea la întâlnire, ar fi bine să citești cu atenție toate informațiile de pe pagina Opening+. Prin programul Opening+ vor fi finanțate proiecte culturale care completează evenimentul de deschidere a programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Banii provin de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii.


