Direcția Fiscală a PMT s-a mutat la mall și, de la 1 iulie, va avea și un nou director. Adrian Bodo iese la pensie. În clădirea rămasă liberă în centrul orașul vor fi mutate alte servicii ale primăriei, care, în acest moment, funcționează în diverse alte spații.
Direcția Fiscală este funcțională de luni, 20 iunie, în zona Iulius Gardens. Imobilul a fost donat primăriei de investitorul imobiliar, în stadiul de „la roșu”. „Noi am dat această clădire în administrare la Direcția Fiscală. Am mai băgat 6,5 milioane de lei în amenajarea ei și mă bucur că va funcționa pentru cetățeni, pentru relațiile cu publicul, dar și ca o clădire de birouri. Este impresionant cum a reușit echipa, în frunte cu directorul Adrian Bodo, în ultimul an, într-un timp record, să finalizeze această investiție și să se mute de pe o zi pe alta (…) Este o clădire care vrea să exemplifice cum Direcția Fiscală și Primăria Timișoara vor să lucreze cu publicul. Este aerisit, este foarte mult spațiu, sunt ghișee deschise, iar sus, unde sunt birourile, sunt pereți de sticlă. Oferim condiții de secolul XXI atât funcționarilor, cât și cetățenilor” , a spus primarul Dominic Fritz.
Suprafața construită este de 648 mp, suprafața desfășurată fiind de 1.296 mp. Începerea activității în acest sediu nou, mult mai spațios și mai bine compartimentat, este un exemplu de bună practică, locația fiind rezultatul unei colaborări între administrație și mediul de afaceri.
Director nou de la 1 iulie
„De 1 mai, Direcția Fiscală a făcut 15 ani de existență, așa că această clădire este și un cadou frumos de ziua ei. În același timp, pot să și anunț că Adrian Bodo, care a fost directorul acestei instituții de tot atâta timp, se va pensiona cu începere de la 1 iulie. Deci el e cel care s-a luptat cel mai mult pentru această clădire și nu pentru el a făcut, pentru 10 zile doar va ocupa biroul de director și apoi o să vină o nouă generație de lideri”, a mai precizat primarul Fritz.
Direcția Fiscală are în „ogradă” 207.000 de contribuabili persoane fizice și 25.000 de persoane juridice. Prin eforturile de modernizare ale DFMT, Timișoara este, astăzi, orașul cu cei mai mulți utilizatori ai platformei online: 140.748 persoane fizice sunt înscrise în acest sistem, mai mult de jumătate din totalul de 207.000.
În 2001, Timișoara a fost primul oraș din România care a introdus sistemul de plată online a taxelor și impozitelor. Primăria a obținut acum prima finanțare europeană pentru digitalizarea serviciilor pentru cetățeni. Este vorba despre patru milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru crearea unui portal unic de interacțiune a cetățenilor și firmelor cu administrația, dar și pentru digitalizarea arhivelor instituției.
În fostul sediu al Direcției Fiscale, aflat lângă PMT, vor fi mutate alte structuri ale administrației locale, care funcționează acum în diverse spații din oraș.


