Votate săptămâna trecută în plen, înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație și noua organigramă a PMT sunt contestate, din nou, de sindicatul din instituție de pe CD Loga 1. Acesta cere instanței să suspende cele două HCL-uri, la fel cum s-a întâmplat cu organigrama din 2020.
Sindicatul Liber al Salariaților din PMT și din Serviciile Publice aflate în subordinea CL Timișoara a depus, prin avocat, la registratura Tribunalului Timiș, joi, 31 martie, o nouă acțiune în instanță. Este vorba despre o cerere de suspendare de drept „a executării actelor administrative reprezentate de HCL 89 / 16.03.2022 privind înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, prin reorganizarea structurală a serviciilor publice de sănătate și educație oferite de municipalitate, și HCL 90 / 16.03.2022 privind aprobarea organizării și a Statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara”.
Au fost votate într-un plen „de îndată”
Solicitarea este raportată „la suspendarea executării HCL. 237 din 15 iunie 2021 (…), măsură dispusă prin Sentința civilă nr. 809/Pl/16.08.2021, pronuntață de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3407/30/2021, menținută de instanța de control judiciar prin Decizia civilă nr. 1383/19.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în același dosar”.
Anterior, sindicatul s-a adresat și Instituției Prefectului, contestând cele două HCL-uri pe motiv de legalitate. Ambele au fost adoptate într-un plen de îndată, convocat a doua zi după ce unul dintre proiecte, cel referitor la Administrația pentru Sănătate și Educație, căzuse, iar celăalt fusese retras de pe ordinea de zi. Sindicatul susține că nu există bază legală pentu convocarea unor ședințe de îndată, în astfel de situații.
Vă reamintim, primăria funcționează, cel puțin din declarațiile oficiale, după o organigramă de tip „hibrid”, în care oamenii sunt angajați și pe vechile, și pe noile structuri. Cum se poate acest lucru, în condițiile în care organigrama votată în iunie 2020 e suspendată definitiv prin decizia unei instanțe, e altă discuție.
Acțiunea deschisă de sindicat urmează să primească termen de la instanță.
Primăria Timișoara are, în sfârșit, organigramă nouă. După un plen de îndată


