Pista de biciclete spre Serbia va fi reparată de CJ Timiș. Parteneriat cu Apele Române

Publicat:

Pista de biciclete de pe malul Begăi rămâne la Apele Române, dar CJ Timiș se va ocupa de reparații și întreținere. A fost validat de consilierii județeni un acord de parteneriat, în care este inclusă și Asociația pentru Promovarea Turismului. Pista nu poate trece în proprietatea altei instituții, fiindcă e construită pe dig.

Pista de biciclete spre granița cu Serbia a fost amenajată, în 2014, ca parte a unui pproiect privind valorificarea potențialului turistic transfrontalier. Au fost parteneri în acest proiect Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB), Consiliul Județean Timiş şi Primăria Zrenjanin, din Serbia. Traseul are 37 de kilometri și a costat peste 2,3 milioane de euro. Banii au venit prin programul IPA de Cooperare Transfrontalieră Romania – Serbia. Pe durata a cinci ani, pista a fost administrată de ABAB, care însă, ulterior, a anunțat că nu prea are bani s-o întrețină.

- Publicitate -

A vrut s-o preia și CJ Timiș, pe vremea lui Călin Dobra, a vrut s-o preia și Primăria Timișoara, în ultima parte a mandatului lui Nicolae Robu. Nu s-a întâmplat însă nimic în ultimii doi ani și ceva. Cel puțin, nimic bun, pentru că pista s-a degradat continuu, lucru remarcat, de-a lungul vremii, și de cei care o folosesc.

În plenul de miercuri, 30 martie, al CJ Timiș a fost votat însă un acord de parteneriat „privind valorificarea comună a potențialului turistic transfrontalier al Pistei de cicloturism de-a lungul râului Bega în aval de Timișoara”. Sunt trei parteneri: Apele Române, CJ Timiș și Asociația pentru Promovarea Turismului.

„Nu e posibil să fim proprietari” pe pista de biciclete

CJ Timiș se va ocupa, de acum încolo, de întreținerea covorului asfaltic, de curățarea vegetației, de întreținerea barierelor și a locurilor de popas. Tot în sarcina acestei instituții intră igienizarea pistei și degajarea gunoiului. E tot ce s-a putut face în direcția întreținerii pistei de cicloturism, care, odată cu venirea căldurii, va deveni din ce în ce mai circulată.

„Noi am fi vrut să fim și proprietarii pistei de biciclete spre Serbia, dar se pare că nu e posibil. Am găsit această formă de administrare, cu obligația din partea noastră de a întreține pista și acostamentul ei, indicatoarele de circulație din zonă și să găsim o formă să folosim acest element de infrastructură în sensul de a crește turismul și interesul. Putem să reparăm, e prevăzut în protocol că reparațiile sunt în sarcina noastră”, explică președintele CJ, Alin Nica.

Consiliul județean nu va putea deveni proprietarul pistei. „E o chestiune de siguranță a acelei infrastructuri de navigație, care nu ne permite să fim proprietari. Pista este pe digul de apărare împotriva inundațiilor. Eu zic că ăsta e scopul final, să aibă cineva grijă de ea”, conchide Nica.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img