Scena e magică și, după doi ani de pandemie, pe scena Teatrului Național Timișoara, s-a petrecut încă o minune. Actorul Raul Bastean și-a luat prin surprindere iubita și a cerut-o de soție, în aplauzele spectatorilor.
În urmă cu doi ani, exact în 10 martie 2020, viețile noastre erau date peste cap. Începea oficial pandemia, care a însemnat restricții, frustrări și multă distanță între oameni. Joi seară, la doi ani de la acel moment, pe scena Teatrului National din Timișoara, a avut loc o… cerere în căsătorie.
S-a întâmplat la finele spectacolului „Proștii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, în aplauzele celor aflați în sală. Actorul Raul Bastean a mers pe rândul nouă, și-a luat iubita de mână și a adus-o pe scenă. Apoi a întrebat-o simplu pe cea care i-a fost alături în acești doi ani grei: „Emese, vrei să fii soția mea?”. Răspunsul a venit din toată inima: „Da”. Și a fost însoțit și de un inel.
„Ce bucurie imensă că au loc astfel de momente emoționante, într-un timp în care, nu departe de granițele noastre, vedem, zilnic, drame teribile, familii cu sufletul sfâșiat, care se refugiază în alte țări, în timp ce bărbații trebuie să lupte în război să își apere țara. Viața va învinge! Umanitatea și iubirea nu pot fi înfrânte”, spun cei de la TNTm.


