Două oferte pentru fațada de la Lenau. Zitico vs. Alex-Dia Construct

Publicat:

Clădirea Liceului Lenau va putea fi, în sfârșit, terminată. La licitația organizată de PMT au fost depuse două oferte, iar câștigătorul va fi anunțat în curând. Evident, dacă nu sunt contestații. Lucrarea costă aproape jumătate de milion de euro.

De șase ani și jumătate încearcă Primăria Timișoara să refacă fațada Liceului Lenau. Interiorul e gata de patru ani, în timp ce exteriorul este învelit într-o plasă de protecție. Reabilitarea clădirii a început în 2013, cu 400.000 de euro, bani din programul KfW, inițiat de Banca de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a Germaniei. Șantierul viza refacerea acoperișului, a fațadei exterioare și a curții interioare și schimbarea tâmplăriei. Lucrările s-au oprit după ce firma executantă a intrat în insolvență. În 2014, pe bani de la bugetul local, a început faza a doua a lucrărilor, cu reparații la structură, tâmplărie și planșee, cumpărarea de mobilier, echipamente didactice și echipament IT. Aceasta s-a încheiat în 2015.

- Publicitate -

Doi „clienți” vechi ai PMT

În luna octombrie, PMT a publicat pe SEAP un anunț prin care căuta executant pentru „lucrări exterioare de reabilitare a clădirii și a spațiilor adiacente clădirii Liceului Nikolaus Lenau, Timișoara”. Suma pusă la bătaie: peste 442.000 euro. Ofertele erau așteptate până în 4 noiembrie. Au fost depuse în termenul legal două oferte: Zitico SRL cu subcontractantul Trovacasa, respectiv Alex-Dia Construct SRL, în asociere cu firma Constructim. Câștigătorul licitației va avea opt luni la dispoziție să termine lucrarea. Liceul Lenau împlinește 100 de ani în 2020.

Firmele care au depus oferte nu sunt străine de lucrări pentru Primăria Timișoara. Zitico SRL este cea care a vândut municipalității, cu peste 115.000 euro, inutilul patinoar artificial uitat în Parcul Copiilor. Alex-Dia Construct SRL a terminat recent reabilitarea Clinicii ORL, lucrează în această perioadă pe strada Vasile Alecsandri și se pregătește să înceapă șantierul de la Opera Română. Constructim este firma care execută viitorul campus Lenau, care costă 12 milioane de euro și ar trebui să fie gata în doi ani.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img