Ospătari și recepționeri, pregătiți după modelul elvețian, în Buziaș

Publicat:

O adevărată academie a ospitalității urmează să se deschidă la Buziaș. Ospătari, barmani și recepționeri, dar nu numai, vor urma cursuri sub licența celei mai prestigioase instituții de învățământ din domeniu la nivel mondial.

Primăria Buziaș este implicată într-un proiect din care mai fac parte Consiliul Județean Timiș și École hôtelière de Lausanne (EHL), cea mai prestigioasă instituție de învățământ în domeniul ospitalității la nivel mondial.

- Publicitate -

Proiectul presupune organizarea unor cursuri unde vor fi pregătiți specialiști în industria ospitalității, după programe educaționale desfășurate sub licența École hôtelière de Lausanne (EHL). Această instituție promovează un învățământul vocațional, bazat pe filosofia sistemului elvețian de educație duală, adică o îmbinare a noțiunilor teoretice cu transpunerea acestora în practică la locul de muncă.

La Buziaș vor fi pregătiți ospătari, barmani și recepționeri. Vor fi organizate, de asemenea, cursuri de fitness, susținute de instructori specializați. Primăria va asigura spațiile necesare, pentru moment la liceu și la Clubul Copiilor, urmând ca activitatea să fie extinsă și la internat.

„Ne bucurăm foarte mult că putem să dezvoltăm acest proiect, care înseamnă enorm nu doar pentru comunitatea din Buziaș, ci pentru o mare parte a turismului din zona de vest, mai ales în contextul proiectului Timișoara-Capitală Europeană a Culturii 2023. Avem nevoie de specialiști în acest domeniu al ospitalității, iar faptul că ei sunt formați după programe educaționale de la cel mai înalt nivel mondial ne face să fim și mai încrezători”, spune primarul Sorin Munteanu.

Academia ohma din orașul Buziaș va fi al patrulea campus licențiat EHL deschis de grupul educațional winsedswiss (World Institute of Service Education) în România.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img