Cine s-a fript cu ciorbă suflă și-n iaurt. Primăria Timișoara susține că nu trebuie să organizeze dezbatere publică pe tema noii organigrame, dar o face totuși. Aceasta va avea loc în 3 martie. Organigrama din luna iunie e suspendată definitiv, după ce a fost contestată de sindicat.
Primăria Timişoara organizează joi, 3 martie, de la ora 17, o dezbatere publică pe două proiecte. Unul privește înființarea Administrației pentru Educație și Sănătate, care să reorganizeze serviciile publice de educație și sănătate, iar celălalt vizează aprobarea organizării și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara. Dezbaterea se va desfășura prin platforma online Zoom.
„Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectele de hotărâre supuse dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală sau în format electronic, prin E-MAIL, până la data de 2 martie, ora 12. Cei care doresc să participe online la dezbatere vor anunța până cel târziu în 2 martie intenția de participare și vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la aceeași adresă de e-mail”, transmit reprezentanții PMT.
Inițial era anunțată consultare publică, nu dezbatere
Tribunalul Timiș a decis parțial, în august 2021, în favoarea sindicatului din PMT și a 33 angajați nemulțumiți de organigrama votată în iunie, în CL. Sentința era executorie, dar nu definitivă. Ea suspenda HCL-ul prin care a fost aprobată organigrama propusă de Dominic Fritz, mai multe dispoziții de primar, dar și concursurile de angajare.
PMT a depus recurs și a angajat S.C.P.A. Stănilă și Asociații, la un preț de 99.000 lei, fără TVA. Curtea de Apel a menținut însă sentința anterioară. „Respinge recursul formulat de recurenţii-pârâţi CL Timișoara și primarul municipiului Timișoara împotriva Sentinţei civile nr. 809 din data de 16 August 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 3407/30/2021 (…). Definitivă”, scria în motivarea pe scurt.
Când au anunțat proiectele privind noua structură de educație și sănătate, dar și organigrama, cei de la Serviciul Comunicare al PMT transmiteau că deși cele două „nu intră sub incidența legislativă privind procesul de transparență decizională, Primăria face și acest demers suplimentar și introduce în consultare publică pe o perioadă de 30 de zile cele două proiecte”. Acum, municipalitatea face și dezbatere.


