Muzeul Național de Artă Timișoara a primit, la finele anului trecut, o donație de suflet din partea familiei lui Romul Nuțiu. Lucrările care au ajuns acum acasă în Palatul Baroc au făcut parte din colecția deținută de fiica și soția artistului.
Cele trei lucrări de mari dimensiuni, respectiv „Șapte forme pictate”, „Spațiu energetic” și „Univers dinamic acoperit”, provin din colecția familiei artistului Romul Nuțiu. Fiica acestuia, Simona Nuțiu Gradoux, și soția acestuia, Felicia Nuțiu, au hotărât să le doneze Muzeului Național de Artă Timișoara.
Romul Nuțiu (1932 – 2012) s-a născut în 1932 în Harghita și a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”. În 1957, s-a stabilit în Timișoara, unde, ca tânăr artist, i-a întâlnit pe Leon Vreme, Sonia Eraclide Vreme, Paul Sima, Mircea Bălău, Vasile Pop Szilagy, Alexandru Cristea, Edwin Solomon, Sofia Kryzanowska etc.
Artist important, cu mare drag de tineri
„Din punct de vedere stilistic și din perspectiva mesajului transmis, lucrările lui Romul Nuțiu reprezintă manifestări puternice de expresionism abstract, tachism și informal european, structurându-se ca niște insule de artă modernă într-un spațiu cultural caracterizat de raportarea la doctinele comunismului”, spune Andreea Foanene Petcu, muzeografa care s-a ocupat de realizarea studiilor de expertiză a celor trei lucrări donate.
Mai ales în ultimul deceniu, Romul Nuțiu a fost unul din artiștii est-europeni foarte apreciați la nivel internațional. Lucrările sale fac acum parte din importante colecții publice și private din România, Germania, Franța, Italia, SUA și Canada. Operele artistului sunt considerate și incluse în selecția celor mai mari case de licitație din lume. În ultimii ani de viață, Romul Nuțiu s-a ocupat de galeria de artă Calina, prin realizarea de evenimente și elaborarea de strategii culturale dedicate atât artiștilor moderni, cât și tinerei generații de artiști emergenți, cu accent pe absolvenții Facultății de Artă și Design din Timișoara.
Valoarea donației Romul Nuțiu, oferită de Simona Nuțiu Gradoux Muzeului Național de Artă Timișoara, se ridică la 70.000 euro.


