Directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Dorel Grădinaru, și-a adunat lucrurile, printre care și o pușcă și a plecat. Asta susține ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care i-a solicitat, acum câteva săptămâni, o autoevaluare.
Dorel Grădinaru, directorul Aeroportului Internațional Timișoara, nu a prezentat la Ministerul Transporturilor o autoevaluare, așa cum i-a cerut Sorin Grindeanu. A făcut în schimb altceva.
„Înțeleg, e doar un zvon, că directorul aeroportului din Timișoara și-a adunat lucrurile. A strâns tot ce avea pe aici, printre care și o pușcă (…) Nu e timișorean și avea diverse lucruri pe aici (…) Ca să transporți o pușcă pe calea aerului e nevoie de autorizație. (…) Nu și-a dat demisia, pentru că termenul limită este 5 ianuarie”, a declarat, sâmbătă, Sorin Grindeanu.
În urmă cu două săptămâni, Grindeanu s-a întâlnit cu directorul AIT. „Am avut o discuție cu domnul director al aeroportului, apropo de modul în care e gestionată activitatea acolo, de nemulțumirile pe care le am, și nu sunt puține, și de cum vede dumnealui activitatea sa în perioada următoare. O autoevaluare i-am cerut. O aștept. Are maximum o săptămână. Sunt multe de reproșat (…) Nu am înțeles de ce, în perioadă de pandemie, care a afectat traficul aerian nu doar la Timișoara, ci peste tot, cheltuielile de personal au crescut. Au plecat 46 de oameni din aeroport și au venit 64 având în vedere că cifra de afaceri a aeroportului a scăzut cu 30%. Sunt semne de întrebare”, afirma ministrul.
Soarta lui Dorel Grădinaru, care este șeful AIT din iulie 2020, ar urma să fie decisă în mai puțin de o lună. „Înțeleg că în data de 5 ianuarie va fi o adunare a acționarilor în care se va lua o decizie în privința conducerii Aeroportului Timișoara”, a conchis Sorin Grindeanu.


