Bătaie între migranți, la frontieră. Unul a ajuns la spital

Publicat:

Aproape că nu e zi în care la granița dintre România și Serbia să nu fie prinși migranți ilegali. Ultimii reținuți, opt sirieni, din care patru au avut nevoie de îngrijiri medicale. Totul, se pare, în urma unei altercații cu alți migranți, care s-a petrecut în Serbia.

În noaptea de luni spre marți, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au găsit, în zona Beba Veche, opt persoane care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Patru dintre ele aveau plăgi la nivelul feței, gâtului, mâinilor și traumatisme la nivelul capului. Polițiștii le-au acordat primul ajutor și apoi a fost cerut sprijin prin 112, de la echipajele de pe Ambulanță.

- Publicitate -

„Totodată, au fost anunțate autoritățile de frontieră sârbe pentru a interveni pe teritoriul statului vecin şi a efectua verificări. Din primele cercetări s-a stabilit ca cele opt persoane sunt cetățeni din Siria, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani. Aceştia au declarat faptul că, pe teritoriul Serbiei, în apropierea graniţei cu România, au avut un conflict cu un grup de cetățeni afgani și pakistanezi”, transmite Poliția de Frontieră Timiș.

Trei din cei patru bărbați au o stare de sănătate stabilă, iar cel de-al patrulea a fost dus la Spitalul Județean.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img