Se lucrează pe Calea Bogdăneștilor, unde este în derulare „cel mai mare proiect de infrastructură” pe care îl gestionează, în prezent, Primăria Timișoara. Potrivit lui Dominic Fritz, muncitorii vor fi pe șantier și în luna noiembrie.
Contractul pentru reabilitarea liniei de tramvai și a carosabilului de pe Calea Bogdăneștilor, proiectare și execuție, a fost atribuit în iunie 2020. Lucrează aici Sylc Con Trans, Longhersin, Matrix Computers, Lile Service General Construction, Optotel Com, Electric Rail Project, Instal Group, Cons Electrificarea Instal, Madi FHVAC și Swarco Traffic. Totul ar trebui să dureze 31 de luni, la un preț de 116 milioane de lei, din care aproape 90 de milioane de lei de la UE, prin Programul Operațional Regional.
„Lucrările au început anul acesta, în luna martie. Am cerut îmbunătățirea proiectului inițial, astfel încât la final vom avea 2,85 km de piste moderne și sigure, de 1,5m lățime și trotuare cu lățimea corespunzătoare de 2m. Am salvat copacii cu valoare dendrologică, pe care, cu sprijinul Direcției de Mediu și al SDM, i-am transplantat. În locul celor care nu au putut fi salvați, vom planta 336 de arbori tineri, nu puieți”, spune acum primarul Dominic Fritz.
S-a lucrat la utilități
Edilul și-a ilustrat postarea cu imagini luate din dronă. „Întreaga zonă va deveni la finalizarea lucrărilor un culoar de mobilitate, cu alternative reale pentru toți participanții la trafic: pietoni, bicicliști, utilizatori ai transportului public și șoferi. Stadiul lucrărilor din acest moment îl puteți vedea în filmarea alăturată. În ultimele două luni s-a lucrat la partea de rețele subterane (gaz, apă, canal, termoficare) și lucrările vor continua în luna noiembrie”, mai notează Fritz.
Potrivit acestuia, „pe partea dreaptă, cum te deplasezi dinspre centru spre capăt de Ronaț, racordurile au fost finalizate. Pe partea stângă, racordul la termoficare este finalizat, la fel și cel la gaze, iar canalizarea este în proporție de 50% racordată la canalul colector”.
La finalul lucrărilor, pe Bogdăneștilor va circula din nou tramvaiul 5, linie care a fost dezafectată în ultimii ani și a cărei reintroducere a fost cerută mereu de oamenii din Ronaț și Blașcovici.


