Cum poți scăpa gratuit de vechiul frigider. Sună și vine cineva să-l ridice!

Publicat:

Aveți de aruncat frigidere, televizoare sau alte obiecte electrocasnice vechi? Până în 24 noiembrie puteți scăpa gratuit de ele, dacă dați un simplu telefon. Primăria Timișoara începe o nouă campanie de mediu, denumită „Curățenia municipiului nostru începe din casele noastre!”.

14 octombrie este Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice. Cu această ocazie, Primăria Timișoara și Asociaţia Casus încep o campanie pentru colectarea deșeurilor electrice și eletrocasnice. Cele două sunt asociate într-un parteneriat care a trecut recent de plenul CL.

- Publicitate -

Pentru comenzi de preluare gratuită a deșeurilor electrice și electrocasnice de la domiciliu, puteți suna, de luni până vineri, orele 9 – 17, la numerele de telefon 0751-302.120 sau 0800-444.800. Până în 24 noiembrie vă puteți debarasa rapid și gratuit, cu un simplu telefon, de orice aparate electrice vechi sau defecte, grele sau voluminoase.

„Echipa Serviciului de colectare permanentă a deșeurilor electrice Timișoara asigură colectarea gratuită a acestor deșeuri electrice și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu”, transmite PMT.

În 24 noiembrie are loc o tombolă la care premiile sunt 10 bucăți fier de călcat; 10 bucăți blender de bucătărie; 5 bucăți uscător păr; 2 bucăți mașini de găurit; 2 bucăți polizor unghiular; 1 bucată aspirator cu sac. Tragerea la sorți va fi transmisă online, de la ora 12, aici.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img