Nu pare să fie unitate în PNL Timiș, nici după alegerile de la finele săptămânii trecute. „Rebelul” Raul Ambruș anunță lansarea unei platforme politice, atât pentru liberalii cu carnet, cât și pentru simpatizanții care nu se regăsesc în actuala linie a partidului. Urmează „o altă viziune despre ceea ce ar trebui să însemne PNL Timișoara”.
Consilierul local Raul Ambruș susține că e momentul ca „apele să se limpezească în PNL Timiș. El anunță lansarea unei platorme politice, al cărei rol ar fi să reapropie oamenii de partid. Ambruș susține că actuala conducere a PNL Timiș face pe ascuns înțelegeri cu PSD.
„Susțin în continuare că PNL Timiș și PNL Timișoara sunt conduse în mod nedemocratic, nestatutar și abuziv, de conduceri nelegitime. Vreau să vă anunț că voi lansa, împreună cu sutele de membri PNL Timișoara care au fost alături de noi, o platformă politică unde să se regăsească toți cetățenii cu viziuni liberale, cei care astăzi nu se simt reprezentați la nivel politic, dar și membri ai PNL Timiș care nu sunt de acord cu modul în care funcționează partidul.
Viziunea noastră (…) este că Timișoara trebuie să aibă prioritate. Orașul trebuie să se dezvolte și să prospere împreună cu locuitorii săi și îmi doresc să oprim scandalul și circul care le este servit aproape permanent cetățenilor. Nu pentru asta ne-au votat (…) Proiectele liberale au fost uitate, inițiativele noi au lipsit cu desăvârșire, deși suntem și noi parte din conducerea orașului (…) În PNL Timiș a ajuns să se vorbească în șoaptă, de frica celor care conduc astăzi. Vechi liberali au ajuns să nu se mai salute pe stradă. Acestea sunt consecințele acțiunilor nesăbuite pe care le-au pus în scenă doar o mână de oameni”, a transmis consilierul local.
„ PNL așa cum l-am cunoscut noi nu mai există ca partid liberal”
„Nu cred că duplicitatea în acțiuni și declarații sunt calea pe care PNL Timișoara și PNL Timiș trebuie să meargă. De aceea nu pot fi parte a unor asemenea practici tot mai dese (…) PNL așa cum l-am cunoscut noi nu mai există ca partid liberal. Însă, aici, în Timiș, vom lupta pentru păstrarea valorilor pentru care am intrat în politică. În perioada următoare vom lansa un program politic, o altă viziune despre ceea ce ar trebui să însemne PNL Timișoara, și o serie de inițiative administrative care să ducă la dezvoltarea Timișoarei”, conchide acesta.
Despre ce e vorba exact nu se știe încă, așa cum nu se știe oficial nici cine îi va sta alături în această inițiativă. Sâmbătă, după ce a fost ales președinte al PNL, premierul Florin Cîțu declara că „vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor, indiferent pentru cine ați votat astăzi. De astăzi suntem un partid unit și vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD”.
Marți după-amiază este programată prima ședință a Biroului Executiv. Liberalii vor discuta strategia pentru următoarea perioadă și, potrivit presei centrale, Cîțu intenționează să-i demită din aparatul guvernamental pe toți oamenii fostului președinte al partidului.


