S-a găsit proiectul pentru bicicliști al USR. E din martie și nu spune nimic spre noile reguli

Publicat:

Celebrul proiect al USRPLUS, care dă liber bicicliștilor în centrul Timișoarei, e ascuns pe site-ul primăriei, undeva în luna martie. Se propune ridicarea restricțiilor, dar propunerile înaintate oficial către Comisia de circulația nu sunt publice.

„Deschidem centrul Timișoarei pentru bicicliști. De astăzi (vineri – n.r.) găsiți în dezbatere pe site-ul Primăriei Timișoara proiectul colegilor noștri consilieri Ana Munteanu, Ovidiu Merean și Dan Reșitnec (fost consilier local), prin care anulează două Hotărâri de Consiliu Local (HCL) ce interzic folosirea oricăror mijloace de locomoție nemotorizată în zona centrală. În momentul în care el va fi adoptat, efectul imediat va fi eliminarea amenzilor suplimentare codului rutier prevăzute în cele două HCL-uri și mutarea deciziei cu privire la traficul prin centrul orașului la Comisia de Circulație din Primăria Timișoara, comisie tehnică, formată din specialiști în siguranța traficului și reprezentanți ai Poliției”, anunța, vineri, 13 august, printr-un comunicat de presă, USRPLUS Timiș.

- Publicitate -

Potrivit aceleiași surse, ar fi fost înaintate către Comisia de circulație două propuneri: „permiterea tranzitului zonei centrale la o viteză scăzută, de 5 sau 10 km/h și realizarea unor semnalizări în concordanță”, respectiv „limitarea accesului în zonele aglomerate (Piața Operei și străzile Alba Iulia, Vasile Alecsandri, Florimund de Mercy, precum și bucata din str. Eugeniu de Savoya delimitată de aceste două străzi din urmă) seara (orele 18-22), exclusiv pe perioada vremii bune (lunile mai-septembrie); în restul timpului pedalatul cu viteză scăzută este și aici aplicabil”.

Ideea a apărut în luna martie, când USR spunea și că proiectul „va parcurge în perioada următoare toți pașii prevăzuți de legea transparenței: va fi publicat pe site-ul primăriei, se va afla pentru 30 de zile în dezbatere publică și apoi va urma votul în consiliul local”.

Proiectul e datat cu cinci luni în urmă

Pentru că vineri proiectul n-a fost de găsit, unii timișoreni au cerut lămuriri pe pagina USRPLUS Timiș. Răspunsul primit a fost că el „va apărea luni”. Cei care l-au căutat luni au avut același „succes” în reperarea lui în secțiunea de proiecte. Și totuși… Proiectul este publicat, spun cei din PMT, chiar de vineri, 13 august. Trebuie însă să ai calități paranormale să-l și găsești, pentru că el este „urcat” în site cu data de… 24 martie.

Proiectul are un raport de specialitate, semnat de directorul interimar al Poliției Locale Timișoara, Dumitru Domășnean-Urechiatu, și un referat de aprobare, semnat de primarul Dominic Fritz și întocmit pe baza raportului. Practic, consilierii locali vor vota pentru revocarea a două HCL-uri, 438/02.08.2013 și 266/04.07.2017, care modifică și completează „anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 371/30.10.2007”. HCL 371 se referă la contravențiile săvârșite în Timișoara și stă la baza activității Poliției Locale.

HCL-ul din 2013 interzice „circulaţia pe biciclete în Piaţa Victoriei şi strada Alba Iulia din Municipiul Timişoara în perioada 1 mai – 31 octombrie a fiecărui an, în intervalul orar 18 – 22, fără avizul Comisiei de Circulaţie din cadrul PMT”. HCL-ul din 2017 vizează interdicții pentru trotinete și hoverboarduri și definește mai clar zona de promenadă.

Circulația pe două roți în centrul Timișoarei a fost interzisă în toamna lui 2015, însă nu prin hotărâre de consiliu local. Decizia a fost luată atunci de Comisia de circulație, înainte de încheierea lucrărilor din centrul istoric.

E din cauza… vechii administrații

Dacă restricția din 2013, decisă prin HCL, viza doar o stradă și Piața Victoriei, cea din 2015 includea și străzile Sergent Constantin Mușat, Vasile Alecsandri – pe tronsonul Piața Unirii – Libertății, Lucian Blaga – pe tronsonul Piața Unirii – Piața Huniade, Florimund Mercy, Francesco Griselini, Fără Nume, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu și Enrico Carusso, dar și Janos Bolyai, Augustin Pacha, Dimitrie Cantemir și Victor Vlad Delamarina, care încă nu deveniseră pietonale la acea vreme, dar se pregăteau.

Una peste alta, nu știm, de fapt, ce propun exact consilierii USRPLUS, în afara anulării celor două HCL-uri. Nu știm nici regulile pe care vor fi nevoiți să le respecte bicicliștii, pentru că propunerea oficială către Comisia de circulație nu a fost făcută publică. De altfel, pe rețelele sociale, multe reacții au fost împotriva ridicării restricțiilor. În destule cazuri, oamenii au invocat experiențele personale nefericite trăite în zona de promenadă, din cauza unor bicicliști teribiliști. În același timp, alți amatori de pedalat au spus că o viteză de 5 km / h, adică una egală cu deplasarea unui pieton, nu are logică.

Și încă ceva. Dacă vă întrebați de ce un proiect prezentat în august este publicat pe site-ul PMT cu o dată de acum cinci luni, de vină ar fi… regulile fostei administrații. Actuala, instalată acum aproape un an, încă nu și-a găsit timp să le revizuiască, în sensul normalității.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img