Aquatim anunță că în zilele de 22 și 23 iunie, orele 9-17, pe strada Mareșal Constantin Prezan se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din proiectul de modernizare și extindere la patru benzi a străzii Mareșal Constantin Prezan.
În 22 iunie se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Mareșal Constantin Prezan și Martir Vasile Balmuș, iar în 23 iunie, pe strada Mareșal Constantin Prezan și bulevardul Sudului.
„La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm să nu se folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă”, transmite compania.


