Festivalul Prix Circom este organizat în fiecare an de Asociația televiziunilor publice regionale din Europa. Documentarul „Cum am trăit într-o pădure?” din seria „Izolați în România?” este câștigătorul premiului „The Grand Prix – the Best of the Best”. Practic, el este considerat cea mai bună producție realizată de o televiziune publică din Europa în ultimul an.
„Izolați în România” înseamnă multă muncă, drag de meserie, idei și voința de a face bine în locuri în care binele ajunge, uneori, mai greu. Și-au pus semnătura pe această serie Dite Dinesz – realizator, Marius Danci – imagine și Costi Buta – editare. „Cum am trăit într-o pădure?” a câștigat, acum câteva săptămâni, și premiul de la categoria „Minorități în societate”.
https://vimeo.com/542585949
Câștigătorii marelui premiu au fost anunțați miercuri seară, într-o gală online. „Mulțumim mult pentru acest premiu. Am făcut filmul din dragoste pentru pădure și oamenii care locuiesc în ea. Este un premiu dedicat țării noastre”, a spus Dite Dinesz, conform siteului Circom.


