Epuizare, stres și anxietate. Cum a trecut un an de pandemie peste cei de la „Victor Babeș”

Publicat:

Burnout-ul este o stare de epuizare fizică și psihică, „în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oameni”. Este definiția dată de psihologul Herber Freudenberger, cel care a identificat existența acestui sindrom.

La Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara s-a făcut primul studiu despre evaluarea epuizării fizice și a stresului profesional. Au participat aproape 250 din cei 400 de angajați ai unității sanitare. Participarea a fost voluntară și anonimă. Cei care și-au dat acordul au completat chestionare în care au răspuns la câteva întrebări. S-a avut în vedere alegerea unui eșantion reprezentativ pentru fiecare secție şi compartiment.

- Publicitate -

Directorul de la „Victor Babeș”: Studiul arată ce am bănuit

Studiul a arătat că 56,37% din medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii şi restul personalului chestionat au un nivel mediu sau ridicat de burnout. În ceea ce privește extenuarea emoțională, aceasta se regăsește în cazul a 55,88% dintre participanții la studiu. 67,16% din cei chestionați au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22% resimt îngrijorare, faptul că niciodată nu au timp pentru ei și oboseală. S-a constatat și o creștere a anxietății, nivelul acesteia ajungând la 34,80%.

„Studiul a arătat ceea ce, din păcate, am bănuit în momentul în care am decis să realizăm acest proiect, unic în România. Un grad ridicat de epuizare profesională, dar și personală. Asta lasă urme adânci. Nu am putut să ne luăm prea multe zile libere în ultimul an, pentru că era nevoie de noi. Cum să fi plecat când secțiile erau pline, când oamenii erau în suferință? Ne-a marcat fiecare etapă a acestei pandemii. Studiul va fi transmis Ministerului Sănătății şi sunt convins că poate fi aplicat la orice altă unitate sanitară aflată în lupta anti-Covid”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul de la „Victor Babeș”.

Lupta pentru viață a pacienților a marcat personalul spitalului

În etapa a doua a proiectului, participanții la studiu au avut întâlniri cu psihologul spitalului. „Pe lângă datele statistice, care într-adevăr sunt îngrijorătoare, 9,31% din cei chestionați au și un anumit grad de depresie. Ceea ce trebuie remarcat sunt răspunsurile de genul: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoțional, am prea multe lucruri de făcut. Sunt doar câteva dintre exemplele date de colegii mei. Unii colegi au explicat că sunt marcați de numărul mare al pacienților care au pierdut lupta împotriva Covid în secția ATI. Alții au evidenţiat dramatismul cazurilor pe care le-au tratat. Nu în ultimul rând, un factor important al burnout-ului este munca aproape continuă, care ajunge, uneori, la 10-12 ore pe zi”, spune Dana Biriș, psiholog clinician-psihoterapeut.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img