Propunerea de prelungire a carantinei în Timișoara a căzut la vot sâmbătă seară, în CJSU, unde numai 20 de oameni au votat în favoarea ei. Nouă au fost contra, iar nouă s-au abținut. Printre cei care n-au vrut să se pronunțe a fost și primarul Timișoarei. Dominic Fritz a acuzat ingerințe politice, după ce DSP a propus – iar INSP a avizat, cu recomandarea să nu se întâmple, totuși – ridcarea măsurii pentru comunele Moșnița Nouă și Ghiroda. Ambele au primari liberali.
Și totuși, Timișoara nu iese din carantină! Raed Arafat a semnat, duminică, un ordin al șefului DSU prin care prelungește, temporar, măsura. El a trecut astfel peste votul din CJSU.
„Ca urmare a situației existente în perimetrul format din raza administrativ-teritorială a municipiului Timișoara și a comunelor limitrofe, unde rata de incidență este ridicată, iar în baza datelor furnizate de CNCCI, gradul de ocupare a paturilor COVID ATI în județul Timiș, a atins capacitatea maximă, în vederea limitării riscului ridicat de transmiterea a Coronavirusului SARS-CoV-2 printre comunitățile vizate, s-a stabilit prelungirea carantinei pentru încă 72 ore pentru ariile teritoriale din județul Timiș, respectiv, municipiul Timișoara și comunele Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăvița, cu aplicabilitate imediată din data de 22.03.2021, ora 00”, se precizează într-un comunicat.
Raed Arafat a decis
Decizia „a fost luată prin Ordin al Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, în urma consultării cu conducerea Ministerului Sănătății, dată fiind lipsa întrunirii numărului minim de voturi care să permită adoptarea unei hotărâri a CJSU Timiș în ceea ce privește măsurile necesar a fi aplicate în vederea limitării noului virus, în pofida recomandărilor furnizate de DSP, ale avizelor și recomandărilor INSP”.
Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Moșnița Nouă și Giroc au intrat în carantină în 8 martie. Perioada inițială de restricții era de 14 zile. În acest interval au fost închise terasele, pensionarii peste 65 de ani au avut, teoretic, orar dedicat pentru cumpărături, iar magazinele s-au închis la ora 21. De asemenea, în weekend, mallurile și centrele comerciale nu au fost deschise. „Precizăm faptul că această măsură are caracter temporar, ea fiind necesară până la găsirea unei soluții viabile la nivel județean sau național”, se precizează în același comunicat.



[…] Moșnița Nouă și Ghiroda rămân încă trei zile cel puțin până miercuri seară, după cum a decis șeful DSU, Raed Arafat, printr-un ordin. Acesta a trecut peste CJSU, care nu a prelungit măsura. Au lipsit cinci voturi […]
[…] Moșnița Nouă continuă, cel puțin până miercuri seară, carantina începută în 8 martie. Măsura a fost luată printr-un ordin semnat de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Prelungirea carantinării nu a fost […]
[…] până cel puțin miercuri, alături de Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc și Moșnița Nouă. Măsura a fost luată de la București, prin ordin al lui Raed Arafat, șef al DSU, și este privită critic de președintele CJ, Alin […]
[…] Șeful DSU, Raed Arafat, a carantinat temporar, duminică seară, timp de 72 de ore, Timișoara și comunele Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc și Moșnița Nouă. Asta, după ce, cu o zi înainte, propunerea de prelungire a carantinării nu trecuse de votul din CJSU Timiș. Nu s-au adunat atunci cele două treimi din voturi necesare. […]
[…] Șeful DSU, Raed Arafat, a carantinat temporar, duminică seară, timp de 72 de ore, Timișoara și comunele Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc și Moșnița Nouă. Asta, după ce, cu o zi înainte, propunerea de prelungire a carantinării nu trecuse de votul din CJSU Timiș. Nu s-au adunat atunci cele două treimi din voturi necesare. […]
[…] la o rată de infectare de 8,43. Orașul era în carantină din 8 martie și trecuse deja printr-un scandal legat de prelungirea acestei măsuri. În 21 aprilie, după aproape o lună de scădere, rata de infectare ajunsese la 3,11 / 1.000 de […]