Stare de alertă, încă o lună. Restaurantele rămân închise

Publicat:

Starea de alertă pe teritoriul României rămâne în vigoare, de duminică, pentru încă 30 de zile. Guvernul a decis în şedinţa de vineri prelungirea stării de alertă începând din 16 august. Masca rămâne obligatorie în spațiile închise sau deschise aglomerate.

Ce presupune starea de alertă:

  • Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în spaţiile publice deschise: pieţe, târguri, staţii de autobuz, peroane, faleze, zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice.
  • Ea este obligatorie în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţea pentru situaţii de urgenţă, luându-se în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile respective
  • Activitatea cultelor religioase se desfăşoară în interiorul şi/ sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul articolului 45 şi al articolului 71 alineat (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
  • Rămâne suspendată activitatea din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice din interiorul clădirilor.
  • Operatorii economici care dețin terase, cluburi, baruri şi altele asemenea au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit celei mai hotărârii 40 a CNSU adoptată joi, „programul de lucru cu publicul (…) de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Galaţi şi Bucureşti nu poate începe înainte de ora 6 şi nu poate depăşi ora 24”. În Timișoara, terasele pot fi deschise până la ora 1, așa cum stabilește regulamentul local de funcționare.
- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img