Polițiștii de la Serviciul Rutier Timiș au organizat, în noaptea de 20 spre 21 iunie, o razie în scopul prevenirii si combaterii încălcării normelor rutiere. S-au dat sute de amenzi, iar 21 de șoferi au fost prinși beți la volan.
Polițiștii din Timiş au desfăşurat, noaptea trecută „activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente”. Altfel spus, au făcut razie pe drumurile publice din județ. Au participat 98 de poliţişti de Rutieră și Ordine Publică.
„Recolta” nu s-a lăsat prea mult așteptată. Au fost verificate 1.487 de autovehicule, fiind reținute 38 de permise de conducere. Dintre acestea, 21 erau ale unor șoferi care au plecat la drum, deși băuseră alcool. Au fost retrase, de asemenea, 15 certificate de înmatriculare.
„În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 501 sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 151.660 de lei. Totodată în urma activităților desfășurate au fost depistate 22 infracțiuni flagrante”, au transmis cei de la IPJ Timiș.


