Masca de protecție nu va fi obligatorie la Timișoara. Până nu spun „cei mai mari specialiști ai țării”

Publicat:

Primarul Nicolae Robu nu-i va obliga pe timișoreni să poarte masca de protecție dacă ies din casă. Oricum, deja multă lume o face, fără ca măsura să fie impusă de vreo autoritate.

În unele localități din Timiș, consiliile locale pentru situații de urgență au decis să instituie purtarea măștilor de protecție pentru deplasarea în locurile publice. Se întâmplă deja la Făget și la Șag și se va întâmpla de luni, 13 aprilie, și în Buziaș. La Timișoara nu va fi cazul însă.

- Publicitate -

Primarul Nicolae Robu spune că o astfel de variantă a fost luată în discuție în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. S-a hotărât însă ca situația să rămână momentan așa cum e. „Am discutat în comitetul județean. Dar înclinăm spre a merge pe ceea ce ne spun cei mai mari specialiști ai țării. Aceștia sunt la nivel național implicați în decizie. Dacă ei consideră că e potrivită obligativitatea, vor introduce obligativitatea, iar noi ne vom conforma”, a declarat acesta.

Oricum, pe stradă deja oamenii poartă masca de protecție în număr foarte ridicat. „Am văzut că foarte multă lume poartă mască, din proprie inițiativă. Noi nu am impus peste ceea ce s-a impus de la nivel național”, mai spune Robu.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img