Sunteți invitați sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 18, la Comenduirea Garnizoanei, pentru un experiment socio-cultural inedit. Câteva zeci de deținuți au ieșit „din cutie” și au creat. Practic, s-au transformat temporar în artiști vizuali, fiind parte a unui program cultural unic denumit „Out of the Box”.
Timp de două luni, sub îndrumarea artistei vizuale Regina Damian, ei au lucrat la instalații artistice pe care acum sunt gata să le prezinte publicului. Scopul proiectului, potrivit inițiatoarei sale, este să aducă în discuție teme precum dreptul la a doua șansă și prevenirea faptelor antisociale.
„Prin acest proiect dorim să influențăm pozitiv viețile deținuților, promovând incluziunea socială și coeziunea comunității timișorene și arătând cum arta și cultura pot schimba destine”, afirmă Regina Damian.
„Orice om are nevoie de salvare pe parcursul vieții”, spune unul dintre deținuții – artiști. Alți colegi au ales să „vorbească” în lucrările lor despre ecologie și importanța salvării naturii, dar și despre salvarea lor. „Fă bine – ai premiu; greșești – trebuie să plătești”, afirmă altul. Pentru unii, salvarea vine de la Dumnezeu; pentru alții, din relațiile cu ceilalți oameni.
Expoziția finală, care va fi vernisată sâmbătă, 2 noiembrie, la Comenduirea Garnizoanei Timișoara, celebrează efortul fiecărui participant. Vor fi organizate tururi ghidate pentru elevi, studenți și publicul general.


