16 pompieri de la ISU Timiș pleacă în Franța, să ajute la stingerea incendiilor de pădure

sursa foto: ISU Timiș
România acordă sprijin autorităților din Franța pentru stingerea incendiilor de pădure. Aproape 80 de pompieri români pleacă spre Hexagon. Un avion decolează de la Timișoara chiar joi seară.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, joi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU. Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), solicitarea autorităților din Franța pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul acestora.
A fost activat, așadar, Mecanismul European de Protecție Civilă, iar Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență. „Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, două aeronave aflate în dotarea Bazei PAPA de transport aerian strategic (…) vor efectua începând cu data de 11 august o misiune internațională de sprijin în Franța, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure (…) Cele două aeronave, care vor pleca din București, respectiv Timișoara vor fi folosite pentru transport logistic ce constă în 17 mijloace de intervenție și personal de intervenție aferent , respectiv 77 pompieri salvatori”, a transmis ISU Timiș.
Aeronava care va duce în Franța 16 salvatori din Timiș, cu trei autospeciale de primă intervenție și comandă, decolează joi seară. România a trimis pompieri și în Grecia, unde autoritățile se confruntă, de asemenea, cu incendii masive de vegetație.