11 iunie. Data la care primarul Timișoarei ar putea afla dacă dosarul pe Legea 112 ajunge în instanță

foto: Arhivă

S-a ridicat starea de urgență, așa că au început să se miște și instanțele. Dosarul în care au fost trimiși în judecată „nouă inculpați”, printre care și actualul primar al Timișoarei, ar putea ajunge la judecată. Totul depinde de camera preliminară, unde termenul a fost stabilit în 11 iunie.

În 30 decembrie 2019, DNA – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a nouă inculpați „în legătură cu vânzarea frauduloasă și la preturi modice a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timișoara”. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii.

Au fost astfel trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul:

  • Nicușor Miuț, la data faptelor director al Regiei Autonome Urbis, Administrarea Domeniului Public S.A. Timișoara și Direcției Patrimoniu din cadrul PMT
  • Gheorghe Ciuhandu, la data faptelor primar al municipiului Timișoara (61 de contracte)
  • Ioan Cojocari, secretar al PMT, coordonatorul Serviciului Juridic Contencios în PMT (61 contracte)
  • Nicolae Robu, la data faptelor și în prezent, primar al municipiului Timișoara (2 contracte)
  • Dan Diaconu, la data faptei viceprimar al municipiului Timișoara (un contract)
  • Traian Stoia, la data faptei viceprimar al municipiului Timișoara (un contract)
  • Martin Staia, la data faptelor director al Direcției Patrimoniu, respectiv al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse din PMT (2 contracte)
  • Simona Vîrlea, la data faptei jurist în PMT (un contract)
  • Gabriela Iova, la data faptei jurist în PMT (un contract)

„În perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, cei nouă funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara și-ar fi încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparțin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept să le cumpere, cauzând un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) în dauna statului”, anunțau procurorii DNA.

E în camera preliminară

Legea 112/1995 dădea drept foștilor proprietari și moștenitorilor lor să-și redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri. Legea dădea, de asemenea, dreptul chiriașilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai dacă dovedeau că, la data intrării în vigoare a legii, aveau contracte de închiriere și le ocupau la acea dată.

Dosarul se află de atunci la Secția Penală a Tribunalului Timiș, însă în camera preliminară. Această procedură înseamnă verificarea legalității sesizării instanței și a administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Starea de urgență a suspendat activitatea instanțelor, însă aceasta a fost reluată odată cu instituirea stării de alertă. Dosarul a primit termen în camera preliminară pe data de 11 iunie. În funcție de cererile și excepțiile invocate de apărători și de decizia judecătorului de cameră preliminară, actualul edil-șef și colegii săi de dosar vor ști dacă procesul merge mai departe sau dosarul se întoarce la procurori.

Primarul spune că nu e judecat pentru corupție

Trimiterea în judecată a primarului Timișoarei a iscat o întreagă discuție privind candidatura sa pentru un nou mandat. „Mă vedeți pe mine cu vreo preocupare? Nu discut subiectul ăsta. Eu nici măcar nu sunt în judecată, sunt deocamdată la camera preliminară, nu sunt pentru fapte de corupție, ci pentru un abuz în serviciu, despre care undeva se spune că e asimilat faptelor de corupție. Criteriile de integritate ale PNL vizează fapte necinstite, luarea de mită, lucruri de genul ăsta. M-a acuzat măcar cineva pe mine de astfel de lucruri? Nici vorba”, declara edilul, la finele lunii februarie.

Potrivit criterilor de integritate ale PNL, e obligatoriu ca împotriva unui candidat „să nu fi început urmărirea penală pentru fapte de corupţie sau infracţiuni comise cu violenţă”. Actualul primar are susținerea conducerii partidului. Cu un amendament. „Conform prevederilor statutare, dacă va fi condamnat în primă instanţă, e clar că nu putem merge cu el”, spunea, la începutul lunii martie, președintele partidului, Ludovic Orban.

About Post Author