10.500 lei amenzi pentru roți pline de noroi, în ultima săptămână

noroi

Șase amenzi în ultima săptămână, pentru șoferi care au ieșit din șantiere cu roțile pline de noroi, fără să le spele. Străzile Timișoarei sunt acoperite, la margine, de un strat gros de praf, iar mașinile arată ca și cum n-ar fi fost spălate cu lunile.

„Polițiștii locali acționează și pe linia luării măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care ies din organizările de șantiere fără a spăla roțile autovehiculelor. Cetățenii sesizează astfel de aspecte. Prin murdărirea carosabilului cu noroi și alte materiale se produce praf și se pune în pericol circulația altor autovehicule”, spun reprezentanții PLT.

Se vede, de altfel, cu ochiul liber cât de plină este Timișoara de noroi. Dacă n-ar fi plouat, ar fi fost praf. Așa însă, pe mașini poate fi „admirat” în toată splendoarea un strat consistent de noroi. La fel, la marginea carosabilului. Polițiștii locali spun că, în ultima săptămână, au dat șase amenzi,câte trei la persoane fizice, respectiv persoane juridice. Au fost vizate zone precum Circumvalațiunii, Torontalului, Aradului, Pictor Zaicu.

Sancțiunile pentru persoanele fizice au fost de câte 1.000 lei, iar la persoanele juridice, de câte 2.500 lei, conform HCL 371/2007. Sunt, de fapt, amenzile maxime prevăzute de lege. Zilele trecute, primarul Nicolae Robu spunea, de altfel, că principala sursă de praf sunt chiar mașinile care circulă cu roțile pline de noroi.

About Post Author