1 ianuarie, ziua Sfântului Vasile cel Mare

Vasile cel Mare

Celebrat pe 1 ianuarie, Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox. A făcut o mulțime de minuni și i-a ajutat pe cei săraci.

Sfântul Vasile s-a născut în 330, în Capadocia, într-o familie cu nouă copii, din care cinci au devenit, ulterior, sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena, iar în 356 a devenit profesor de retorică. A renunțat însă la această carieră și a intrat în monahism. Regulile monahale scrise de Sf. Vasile au rămas, în Biserica Răsăriteană, temelia organizării vieții mănăstirești.

Sfântul Vasile cel Mare a fost primul ierarh care a întemeiat azile și spitale pentru ajutorarea celor săraci și neputincioși. În fiecare duminică, după slujbă, făcea câte o minune. La 1 ianuarie 379, el s-a mutat la cele veșnice, săvârșind o ultimă minune. Doctorul care îl îngrijea era un păgân care refuza să se boteze. În ajun de Anul Nou, el i-a spus sfântului că, până la apusul soarelui, trebuie să se pregătească de călătoria fără întoarcere. Sfântul Vasile l-a pus să jure că va accepta să se boteze, dacă el, bolnavul aflat pe moarte, va trăi până a doua zi. În zori, doctorul s-a întors și l-a găsit îngenuncheat la icoană. La înmormântarea sfântului a participat o mulţime de creştini şi păgâni, dovadă a marii sale popularităţi.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este oficiată în Biserica Ortodoxă de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și la 1 ianuarie.

Tradiții și superstiții

Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de prima zi din noul an. Se spune că e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Dacă, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos tot anul. Dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul.

Se spune că aduce noroc dacă prima persoană care intră în casă de 1 ianuarie este bărbat. Alte superstiţii sunt legate de vreme: cum e ziua de Anul Nou, aşa va fi tot anul. Dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.

Tradiţia populară mai spune că de Anul Nou se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca, în prima zi din an, să vă puneți un gând bun, ca să vă meargă bine tot anul.La ţară există obiceiul dezlegării anului, iar tinerii colindă prin sat şi fac zgomote cu bice sau oale. Se spune că aşa sunt alungate duhurile rele.

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului de Interne, aproape 600.000 de români își sărbătoresc onomastica. (sursa foto: www.basilica.ro)