Ziua Armatei, la mall. Cu poligon de cercetare, fanfară și tehnici de parașutare

Minipoligon de cercetare, concerte de fanfară, prezentarea unei maşini de luptă și poze. Toate sunt de găsit în acest sfârșit de săptămână la mall, unde va fi marcată Ziua Armatei Române.
În fiecare an, în 25 octombrie, Ziua Armatei Române este un bun prilej pentru reprezentanţii Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Decebal” Timişoara să vină mai aproape de public. Sâmbătă şi duminică, între orele 10 și 20, timişorenii sunt aşteptaţi în ansamblul Iulius Town, unde pot asista la expoziţii și concerte de fanfară și pot admira ţinutele militare.
În ambele zile, Fanfara Militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” va avea mai multe reprezentații şi va defila prin Iulius Gardens şi în Iulius Mall. În parc, într-un minipoligon de cercetare, vizitatorii vor putea vedea mijloace de protecţie balistică, echipamente şi tehnici de supravieţuire, dar şi tehnici de luptă. Ei vor avea ocazia să vadă de aproape cum arată o maşină de luptă, expusă la standul pregătit de Forţele pentru Operaţii Speciale. Salturile cu paraşuta îi fascinează pe mulţi, însă câte persoane ştiu ce presupun mai exact? Profesioniştii le vor arăta curioşilor toţi paşii din tehnica de paraşutare.
În plus, în ambele zile, de la ora 10, într-un stand organizat de Spitalul Militar Timișoara va fi prezentată oferta de asistență medicală a spitalului. Cei interesați de o carieră militară vor afla mai multe amănunte de la punctul de informare cu prezentarea ofertei educaționale a Ministerului Apărării Naționale.