Zero interes pentru Casa Armatei. A doua licitație de renovare anulată

În luna iulie, MApN a scos prima dată la licitație lucrări de consolidare și modernizare a pavilioanelor, reabilitarea racordurilor la utilități și a rețelei exterioare, refacerea drumurilor, aleilor și platformelor din interiorul Casei Armatei din Piața Libertății – așa-numita Cazarma 901.
Ansamblul propus spre restaurare este alcătuit din patru corpuri de clădire. Forma în plan este dreptunghiulară, iar în zona centrală există o curte interioară. Hotărârea de guvern din 2019 care aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Lucrări de intervenţie la pavilionul A din Cazarma 901 Timişoara” spune și ce ar trebui să se facă acolo.
Ce ar trebui să se facă
La Corpul C1, prevăzut la nivelul parterului cu o extindere în partea de est reprezentată de o sală de mese a restaurantului/popotei, intervenţiile înseamnă reorganizarea zonei oficiului de bucătărie, respectiv a grupurilor sanitare aferente sălilor de servire a mesei. La Corpul C2, intervențiile vor consta în reorganizarea grupurilor sanitar.
La Corpul C3, „forma clădirii va fi afectată de extinderea bucătăriei pentru a acomoda spaţiile funcţionale necesare, conform cerinţelor actuale. Etajul, pe lângă scara de acces ȋn corpul C1 la nivelul sălii de festivităţi, va cuprinde zona de foaier cu grupurile sanitare reorganizate şi adaptate numărului de persoane aferent sălii. Suprafaţa construită va fi de 99 mp (…) În plus avem un nivel intermediar (podestul scării) la 3 m înălţime, scara deschizându-se către platforma exterioară ce se va realiza în curtea interioară”, scrie în documentație.
Ar trebui renovată și sala de festivități, cu refacerea tâmplariei și a pardoselilor din lemn sau marmură. Corpul C4 va fi demolat.
Nu e nimeni interesat de lucrare
Constructorul ar fi putut primi peste 40 de milioane de lei, însă nimeni nu a depus o ofertă. Procedura a fost reluată în septembrie, cu același rezultat: nicio firmă nu s-a arătat interesată de o astfel de lucrare.
Cazinoul Militar, situat pe latura de vest a Pieței Libertății, a început să fie construit în 1744, când încă în zonă era în picioare Moscheea Silahdarului, demolată ulterior. Construcția, în stil baroc târziu, a fost finalizată complet până în 1775. Inițial, ea a avut un singur etaj. În 1910 a fost ridicat încă unul, iar în față, pe locul vechii terase de vară, a fost construită o sală cu ferestre și terasă deasupra.