Sunetele copacilor, ale apei și ale vieții ascunse sub pământ devin parte dintr-un spectacol care îmbină muzica live, filmul și înregistrările făcute în pădurile Bucovinei. „woody – a movieopera” are premiera sâmbătă, 17 octombrie, la MX – Muzeul Corneliu Miklosi din Timișoara.
Ce se aude într-o pădure dincolo de foșnetul frunzelor și de cântecul păsărilor? Cum sună lumea de sub pământ sau cea din apă? Și cât din viața unui ecosistem putem percepe, de fapt, fără ajutorul tehnologiei?
De la aceste întrebări a pornit „woody – a movieopera”, un proiect artistic început în 2023 de compozitoarea Sabina Ulubeanu și mezzosoprana Claudia van Hasselt, cărora li s-a alăturat regizoarea Mirona Radu.
Cele trei artiste au explorat, în ultimii ani, pădurile din Maramureș și Bucovina, folosind dispozitive precum hidrofoane, geofoane sau camere subacvatice, capabile să surprindă sunete și imagini inaccesibile în mod obișnuit simțurilor umane.

Au discutat cu pădurari, oameni de știință, activiști de mediu și membri ai comunităților huțule, documentând atât viața pădurii, cât și transformările provocate de exploatarea ei.
Un copac, personaj principal într-o operă
Materialele adunate au devenit punctul de plecare pentru un spectacol în care muzica contemporană se întâlnește cu filmul documentar și cu sunetele reale ale pădurii. „Protagonistul nostru este, în cele din urmă, copacul, în toate ipostazele sale. L-am ascultat, l-am plâns, l-am celebrat, m-am minunat, l-am filmat, l-am fotografiat și, în cele din urmă, l-am înconjurat cu muzică”, spune compozitoarea Sabina Ulubeanu.
Partitura este interpretată live de Claudia van Hasselt, mezzosoprană, Arthur Balogh, la contrabas, Mihai Pintenaru, la clarinet, și Cătălin Crețu, la electronică live.
Sunetele înregistrate în teren și prelucrate de Claudia van Hasselt se împletesc cu muzica, în timp ce imaginile filmate în pădure sunt integrate într-o creație video realizată de Mirona Radu.

Spectacolul nu vorbește însă doar despre natură, ci și despre relația oamenilor cu lumea din jur. „Prin imagine și sunet, «woody» încearcă să tulbure puțin această certitudine, să schimbe perspectiva și să ne apropie de ceea ce nu putem vedea, auzi sau înțelege pe deplin”, explică Mirona Radu.
Premieră la Muzeul Miklosi, cu intrare gratuită
Premiera „woody – a movieopera” are loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 20, la Muzeul Miklosi. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, dar este necesară completarea unui formular de înscriere.

După Timișoara, spectacolul va fi prezentat la Suceava, în 4 noiembrie, și la București, în 7 noiembrie. Reprezentațiile sunt însoțite de dezbateri despre pădure, ecologie și rolul artei în înțelegerea mediului.
Proiectul este organizat de Asociația Art&Co, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat la Timișoara în parteneriat cu municipalitatea, prin Centrul de Proiecte.


