Biserica Romano-Catolică din Văliug, devenită în ultimul deceniu unul dintre spațiile speciale ale Gărâna Jazz Festival, intră într-un proiect de intervenție și conservare realizat împreună cu Ambulanța pentru Monumente – Banat.
Organizatorii festivalului caută acum voluntari care să participe la lucrările de prim-ajutor pentru clădire. Intervenția are loc în contextul ediției aniversare cu numărul 30 a Gărâna Jazz Festival și vine ca un gest de recunoștință față de spațiul care, din 2016 încoace, a găzduit concerte speciale.
Lucrările vor fi coordonate de specialiști în conservarea patrimoniului și includ intervenții minim invazive pentru stabilizarea și protejarea clădirii. Echipa formată din arhitecți, ingineri, biologi, artiști și voluntari va repara zidurile prin injectări cu mortare fluide, va pregăti refacerea pardoselii și va analiza elementele din lemn pentru conservarea materialului original.
„Pentru noi, acest apel este o formă de grijă și recunoștință față de un loc care, ani la rând, a primit cu aceeași deschidere zeci de muzicieni și mii de oameni”, transmit cei de la GJF.
Nu este vorba despre muncă improvizată, ci despre un proiect coordonat profesionist de cei de la Ambulanța pentru Monumente – Banat. Voluntarii vor lucra alături de oameni cu experiență în restaurare și conservare. Cei care se înscriu vor putea învăța tehnici tradiționale și soluții moderne de protejare a patrimoniului, iar voluntarii selectați vor primi acces și la concertele din cadrul Gărâna Jazz Festival 2026.
Înscrierile se pot face AICI.


