Vocile Unite ale Banatului: despre muzică, viață și tradiții

vocile unite ale banatului

Doine, cântece la fluier, o cântăreață bulgăroaică, artiști cehi tradiționali sau ritmuri de muzică lăutărească. Așa se „scrie”, muzical vorbind, o poveste care vrea să scoată la iveală cât de vie și de complexă este zona Banatului. Sunteți așteptați s-o descoperiți încă de la primele… pagini.

Vocile Unite ale Banatului vrea să difuzeze, să facă schimb și să împărtășească sunete ambientale, cântece și povești din viața oamenilor din această parte de țară. Aacest proiect cultural a fost inițiat de mezzosoprana Claudia van Hasselt, împreună cu Sabina Ulubeanu, director artistic al InnerSound New Arts Festival și critic muzical al Festivalului Internațional „George Enescu”, și compozitorul Amen Feizabadi. Proiectul este organizat în România de Asociația Art&Co, împreună cu muzicieni români și germani din Berlin, cu muzicieni și cântăreți din Banat, cu compania română de film Wearebasca și teatrul muzical Collective TAN-IN طن-این.

În perioada 23 iulie – 6 august, proiectul a intrat într-o etapă de cercetare, în care a pornit în zona Banatului în căutarea unui dialog multicultural al sunetului. Rezultatele acestei cercetări vor duce la crearea unui spectacol audio-video inedit, în care muzica, mișcarea și tehnologia se vor îmbina cu tradițiile multietnice ale culturilor europene din Banat.

Cum „arată” vocile Banatului

Prima întâlnire a publicului cu rezultatele proiectului artistic va avea loc pe 7 august, de la ora 19,30, în Timișoara, la Faber. Evenimentul va cuprinde o instalație cu sunete ambientale și cântece din Banat, proiecții video rezultate ale cercetării, dar și în colaborare cu proiectul Remix ID și un recital de muzică contemporană românească internațională cuprinzând voce (mezzo Claudia van Hasselt), voce (Marius Matei) și live electronics (Amen Feizabadi).

Tot aici va putea fi văzută o colecție de instrumente tradiționale a cercetătorului și profesorului universitar Ovidiu Papană, colecție unică în lume și prea puțin cunoscută de către tinerii din oraș. Intrarea la eveniment este liberă. Mai multe informații, aici.

About Post Author