Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a decis să interzică vizitele în toate secțiile. Restricția intră în vigoare miercuri, 26 februarie, la ora 12, și este cauzată de coronavirus.
„Având în vedere contextul crizei provocate de coronavirus, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brînzeu» Timișoara a luat decizia de a interzice vizitele pe toate secțiile unității sanitare începând de astăzi, 26 februarie 2020, ora 12. Consultațiile în regim de ambulator și spitalizările de zi se desfășoară după programul normal. Facem apel la toti cetățenii să respecte măsurile impuse, acestea fiind luate în vederea protecției atât a pacienților internați, cât și a cadrelor medicale care își desfășoara aici activitatea”, au transmis cei de la Biroul de presă al SCJUT.
Vă reamintim, patru persoane sunt internate la Spitalul „Victor Babeș”, cu suspiciune de coronavirus. Alte 162 de persoane sunt în izolare la domiciliu, în județul Timiș. Până acum, în România nu a fost confirmat niciun caz de infectare cu virusul Covid-19.


